Vladimir Plahotniuc ar urma să fie adus în Republica Moldova pe 25 septembrie. MAI confirmă

Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc ar urma să fie extrădat în Republica Moldova pe 25 septembrie 2025. Informația a fost confirmată de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, după ședința de miercuri, 10 septembrie, a Guvernului.
„Aceasta este o dată prealabilă în care urmează să fie adus. În prezent, vorbim de rezervarea biletelor la avion pentru echipa care urmează să plece și să asigure procedura de extrădare. Așteptăm confirmările finale referitoare la cursa avionului. Din această cauză am menționat că 25 septembrie este o dată preliminară. Când vom avea toate confirmările, le vom comunica suplimentar”, a declarat Misail-Nichitin.
Potrivit ministrei, data a fost stabilită în funcție de condițiile logistice și tehnice ale zborului.
„Sunt niște proceduri, sunt niște cerințe speciale, inclusiv locația în avion. Se solicită zboruri directe. Din acest considerent, opțiunile oferite de companiile aviatice au fost în jurul datei de 25. Mai devreme nu au fost zboruri disponibile”, a explicat ministra de Interne.
Amintim că Vladimir Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie la Atena, în timp ce încerca să decoleze spre Dubai, iar în prezent se află în cea mai mare închisoare din Grecia.
În Republica Moldova, Plahotniuc este cercetat în patru dosare penale, inclusiv pentru crearea unui grup infracțional organizat, spălare de bani în proporții deosebit de mari, escrocherie și implicare în frauda bancară.
Acesta riscă închisoare de la 8 la 15 ani.
CITIȚI ȘI: