Economic

Comisia pentru Situații Excepționale va dispune astăzi revizuirea tarifului la energia electrică

Comisia pentru Situații Excepționale va dispune astăzi revederea tarifului la energia electrică din luna decembrie. Agenția pentru Reglementare Energetică (ANRE) va trebui să ia decizia imediat. Anunțul a fost făcut luni, 5 decembrie, de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul unei conferințe de presă privind situația energetică din țară.

„Am avut negocieri complicate cu reprezentanții Tiraspolului și am ajuns la o înțelegere care asigură țara cu electricitate. Prețul la electricitate în urma acestei înțelegeri ar trebui să scadă”, a declarat Andrei Spînu.

Înțelegerea de livrare a energiei electrice malului drept de la Centrala Cuciurgan este valabilă pentru următoarele patru luni. Prin urmare, dă asigurări ministrul Infrastructurii, „în această iarnă vom avea energie electrică mai ieftină pentru toată țara”.

„Vorbim de luna decembrie 2022 și până în martie 2023. În acest sens putem considera la această etapă, în această iarnă, vom avea energie electrică mai ieftină pentru toată țara. Gazul trebuie să fie folosit în primul rând pentru electricitate și căldură. Am redus riscul de deconectări masive din cauza bombardării Rusiei împotriva Ucrainei. Mai multă producere în interiorul țării generează mai multă stabilitate a sistemului electroenergetic. Războiul nu s-a încheiat. Criza energetică riscă să fie și mai acută. Iarna este abia la început, suntem responsabili de soarta a milioane de oameni și avem datoria să asigurăm toți cetățenii, familiile, bătrânii cu lumină și căldură la prețuri cât mai mici” a continuat Andrei Spînu.

Potrivit lui, energia electrică s-ar putea ieftini cu 25% și va costa în jur de 4 lei, comparativ cu aproape 6 lei cât costă în prezent, după ultima decizie a ANRE.

Amintim că „Energocom” a încheiat cu centrala de la Cuciurgan un contract de furnizare a energiei electrice în luna decembrie la prețul de 73 de dolari SUA/MWh.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult