Numărul de elevi admiși în învățământul profesional tehnic, în creștere cu 15%, anunță MEC

Numărul elevilor admiși în învățământul profesional tehnic a înregistrat o creștere de 15% față de anul trecut, anunță secretara de stat a Ministerului Educației și Cercetării (MEC), Galina Rusu. Potrivit datelor prezentate joi, 11 septembrie, într-o conferință de presă, până la această etapă au fost înmatriculați 8.192 de candidați, ceea ce reprezintă o acoperire de 95,4% a locurilor bugetare (8.267) și de 85,6% a celor cu taxă (355).
Cele mai solicitate calificări au fost în domeniile IT și servicii – operator suport tehnic al calculatoarelor, operator introducere și prelucrare date, dar și în meserii precum mecanic auto, electrician, bucătar sau chelner.
„Rezultatele prealabile ne-au surprins plăcut. Am constatat faptul că efortul Ministerului Educației și Cercetării, al instituțiilor de învățământ profesional tehnic, al Camerei de Comerț și Industrie, al agenților economici, al partenerilor de dezvoltare, de realizare a caravanei profesiilor, târgurilor de cariere, zilelor ușilor deschise atât în instituțiile de învățământ profesional tehnic, cât și la unitățile economice au dat roade”, a spus Galina Rusu.
Și programele postsecundare au înregistrat o majorare a cererii, cu 5% mai mult față de anul trecut. Din totalul celor 11.218 locuri disponibile, au fost admiși 10.017 elevi, cu o rată de acoperire generală de 89,2%. Cele mai multe cereri au fost înregistrate la Tehnologia informației, Sănătate, Pedagogie și Științele educației.
„Ne bucurăm să vedem în topul domeniilor cu o solicitare mare Pedagogia și Științele educației, specialitățile Învățământ primar și Educație timpurie, unde, de altfel, avem și un număr mare de locuri vacante în sistemul educațional. Completează lista specialităților Business și administrare, profilurile Contabilitate, Finanțe și Bănci, Arhitectură și Construcții”, a punctat secretara de stat a MEC.
Galina Rusu a mai menționat că și învățământul dual este tot mai căutat, cu o rată de admitere mai mare cu 26% față de anul trecut și dublă față de acum doi ani. În acest an, 45 de instituții de învățământ profesional tehnic colaborează cu peste 200 de companii pentru a asigura formarea practică a elevilor.
„Învățământul dual impresionează nu doar prin atractivitatea în rândul tinerilor, ci și prin rata dublă de angajare și retenție în unitățile economice”, a precizat Galina Rusu.
Unitățile economice implicate în învățământul dual oferă elevilor o remunerație lunară care nu trebuie să fie mai mică decât salariul minim pe economie sau 5.500 de lei în acest an. Salariul este oferit proporțional timpului efectiv petrecut de elevi în cadrul companiei. 63% dintre elevii care au participat la un sondaj au spus că au un salariu lunar net de peste 2.500 de lei.
Secretara de stat a precizat, în aceeași conferință de presă, că rezultatele admiterii din acest an arată o mai bună orientare a tinerilor către meseriile cerute pe piața muncii.
„Acest lucru vorbește despre faptul că elevii noștri absolvenți se orientează spre ceea ce este solicitat astăzi pe piață. Studii profunde arată că salariile specialiștilor sunt competitive atât în sectoarele economice din țara noastră, cât și în diverse alte state. Asta bucură. Numărul de elevi în învățământul profesional tehnic per ansamblu a atins, în anul trecut, o creștere de 3% față de anul precedent și avem certitudinea că specialiștii formați în sistem vor contribui calitativ la dezvoltarea sustenabilă a țării noastre”, a conchis Galina Rusu.
CITIȚI ȘI: