SUA relaxează presiunea asupra Minskului după eliberarea unui grup de deținuți politici

Statele Unite au ridicat sancțiunile impuse transportatorului național al Belarusului – compania „Belavia”, a anunțat reprezentantul președintelui american, John Cole. Decizia a fost luată după întâlnirea liderului belarus, Aleksandr Lukașenko, cu oficialii americani la Minsk. Cole a precizat că hotărârea a fost aprobată de toate ministerele și agențiile la ordinul președintelui Donald Trump de a face acest lucru „imediat”, scrie publicația The Moscow Times.
În schimb, Lukașenko a acceptat să elibereze 52 de deținuți politici. Pe 11 septembrie aceștia „au trecut cu bine granița lituaniană”, a declarat președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda. El a mulțumit SUA și personal lui Trump, dar a subliniat că în închisorile belaruse rămân încă peste 1000 de opozanți ai regimului.
Printre cei eliberați se află fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2010, Nikolai Statkevici, condamnat în 2021 la 14 ani de detenție pentru „organizarea dezordinilor în masă”, dar și Elena Romanovskene, șefa serviciului de marketing al sanatoriului „Belarus” din Druskininkai. În 2024, ea fusese acuzată de spionaj și condamnată la șase ani de închisoare. Potrivit serviciului de presă al lui Lukașenko, în total, au fost eliberați 14 cetățeni străini: șase lituanieni, câte doi din Letonia, Polonia și Germania, precum și un francez și un britanic.
În iunie, Lukașenko mai eliberase 16 deținuți politici după o întâlnire la Minsk cu John Cole și cu trimisul special al președintelui SUA, Keith Kellogg. Atunci a fost pus în libertate opozantul Serghei Tihanovski, care în 2020 intenționa să candideze la președinție, dar a fost arestat. Drept urmare, candidatura a fost depusă de soția sa, Svetlana Tihanovskaia, considerată de opoziție și de UE drept adevărata câștigătoare a alegerilor.
Ulterior, pe 15 august, Trump și Lukașenko au discutat telefonic, înaintea întâlnirii președintelui american cu Vladimir Putin în Alaska. Trump a declarat atunci că poartă negocieri pentru eliberarea a încă 1300 de prizonieri, mulți dintre ei arestați în timpul reprimării protestelor de după alegerile din 2020. Într-o postare ulterioară pe Truth Social, Trump a repetat această cifră și l-a lăudat pe Lukașenko, sugerând că așteaptă pași concreți din partea acestuia. Liderul belarus a confirmat discuțiile privind o înțelegere ce prevedea relaxarea sancțiunilor în schimbul eliberării deținuților politici.
Primele restricții împotriva „Belavia” au fost introduse de Departamentul Comerțului al SUA pe 8 aprilie 2022, interzicând utilizarea avioanelor americane pentru zboruri spre Belarus și Rusia, ca urmare a invaziei din Ucraina. Pentru că operatorul a ignorat interdicția, în iunie 2022, s-a decis interzicerea companiilor din întreaga lume de a repara sau furniza piese americane pentru flota „Belavia”. Pe 9 august 2023, sancțiunile au devenit totale.
Totuși, „Belavia” rămâne pe lista neagră a Uniunii Europene. Compania a fost sancționată după incidentul din 2021, când un avion Ryanair a fost obligat să aterizeze la Minsk pe motiv că ar fi fost minat. După aterizare, autoritățile l-au arestat pe Roman Protasevici, redactor al canalului de opoziție Nexta, care coordonase protestele de după alegerile prezidențiale din 2020, notează The Moscow Times.