Externe

UE examinează o modalitate „juridic creativă” de a folosi activele rusești înghețate în beneficiul Ucrainei

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Comisia Europeană a propus înlocuirea fondurilor transferate către Kiev din activele rusești cu bilete la ordin garantate de Uniunea Europeană, scrie DW, cu referire la Politico, care citează patru surse. Potrivit interlocutorilor publicației, ideea a fost discutată pe 11 septembrie, în cadrul unei reuniuni a Comisiei Europene cu reprezentanții ministerelor de finanțe ale statelor membre.

Conform surselor, această soluție ar putea debloca un flux semnificativ de finanțare suplimentară pentru Ucraina fără a recurge la exproprierea directă a activelor rusești, măsură considerată riscantă din punct de vedere juridic. Este vorba despre utilizarea veniturilor generate de aceste active în cadrul unui nou mecanism, denumit „credit reparatoriu”. Ucraina ar urma să primească fondurile imediat, urmând să le ramburseze doar după ce Rusia va plăti despăgubirile.

Comisia a mai propus schimbarea depozitelor bancare asociate acestor active cu obligațiuni fără cupon, garantate în comun de statele UE.

Pe fondul prognozelor care indică un deficit bugetar de cel puțin 8 miliarde de euro pentru Ucraina anul viitor, Uniunea Europeană caută modalități de a folosi în sprijinul țării nu doar dobânzile generate, ci și activele rusești înghețate, estimate la circa 200 de miliarde de euro. Potrivit surselor Politico, noua idee a Bruxellesului a fost primită cu „entuziasm prudent”, însă nu s-au luat decizii sau angajamente concrete la această etapă.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult