Incident cu dronă în Polonia: securitatea a intervenit lângă sediile guvernamentale

Un nou incident cu dronă a avut loc în Polonia, unde forțele de securitate au doborât un aparat fără pilot care survola spațiul deasupra clădirilor guvernamentale din Varșovia. Persoanele care operau drona au fost prinse în flagrant, iar premierul Donald Tusk a anunțat reținerea a doi cetățeni belaruși. Incidentul s-a produs într-un context și așa tensionat, alimentat de recentele încălcări ale spațiului aerian polonez de către drone rusești.
Drona a survolat o zonă din plin centrul Varșoviei, unde se află Palatul Belweder, ambasade străine, printre care și cea a Rusiei. Potrivit oficialilor polonezi, patrulele Serviciului pază de stat au identificat aparatul în zbor și persoanele care îl manevrau au fost predate poliției.
Incidentul are loc la scurt timp după ce mai multe drone rusești au încălcat spațiul aerian polonez. Ulterior, Polonia și-a închis frontiera cu Belarus, unde au loc ample exerciții militare în comun cu militarii ruși. Deși numărul de tentative de trecere ilegală a frontierei a scăzut comparativ cu luna august, totuși, e destul de mare. În unele locuri, migranții au atacat gardienii polonezi, aruncând cu pietre în patrule.
„Au încercat să treacă granița pe râurile de frontieră și pe uscat, prin bariera fizică, distrugând unul dintre elementele de construcție. Străinii care au apărut în ultimele zile la graniță și care au încercat să intre ilegal în țara noastră proveneau din Afganistan, Pakistan și Sudan”, spune maiorul Katarzyina Zdanowicz, ofițer de presă, paza de frontieră.
Poliția de frontieră a reținut o persoană și alte 20 sunt date în urmărire pentru complicitate la trecerea ilegală a graniței.
Recent, Sejmul - camera inferioară a parlamentului Poloniei - a votat prelungirea restricțiilor privind dreptul de a solicita azil la frontiera cu Belarus, acestea intră în vigoare pe 23 septembrie pentru încă 60 de zile.
CITIȚI ȘI:”
Marea Britanie a amenințat cu folosirea forței, dacă dronele rusești vor mai încălca teritoriul NATO
Ambasadorul Rusiei la București, convocat la MAE după violarea spațiului aerian al României
Tactica roiurilor și a dronelor false: Rusia își diversifică atacurile asupra Ucrainei
Drona rusească în România: Kallas critică ferm „intruziunea inacceptabilă”
Marea Britanie a amenințat cu folosirea forței, dacă dronele rusești vor mai încălca teritoriul NATO