Social

ANSA: 80% din producătorii de patiserie utilizează produse pe bază de grăsimi vegetale

Produsele de tip fast-food, produsele de panificație, chips-urile sau margarina, toate acestea pot conține acizi grași trans, un tip de acizi grași nesaturați care, dacă sunt consumați des, sunt asociați cu obezitatea, diabetul zaharat, infertilitatea, bolile cardiovasculare sau Alzheimer. Experții îndeamnă oamenii să studieze atent ingredientele utilizate, atunci când cumpără alimente, iar dacă în listă sunt grăsimi vegetale hidrogenate sau parțial hidrogenate, să se gândească bine înainte de a pune produsul în coș.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

În timp ce unii moldoveni spun că nu studiază niciodată compoziția produselor, alții evită să cumpere produse procesate.

„- Iată de aici des cumpăr, de la gheretă, văd că sunt gustoase, îmi place. - Dar întrebați ce conțin ele? - Eu nu știu.”;

„Depinde de situație, în general, evit tot ce înseamnă produse procesate.”;

„Rareori când cumpărăm, dar se întâmplă și nu întreb, doar mă uit că este cu brânză, asta e.”

Și dacă unii comercianți vorbesc deschis despre conținutul produselor pe care le vând, alții refuză categoric să ofere detalii.

„Plăcintele noastre conțin făină de grâu, sare, apă potabilă, brânză, ouă, ulei de floarea soarelui. Sunt naturale. Noi răspundem de calitatea produselor noastre”, spune vânzătoarea Anastasia Bunica.

„Îmi cer scuze, eu nu pot să vorbesc”, a spus o altă comerciantă.

Recent, inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au depistat că aproape 80 la sută din produsele denumite „Plăcinte cu brânză”, care se vând în capitală, nu conțin brânză proaspătă de vaci, ci un amestec de grăsimi vegetale, compus din ulei de palmier hidrogenat, ulei de soia, ulei de floarea-soarelui și un adaos de lapte degresat, care imită brânza.

„Au fost selectate cele mai mari companii producătoare de patiserie care-și au sediul în Chișinău. 80% de producători utilizează produse pe bază de grăsimi vegetale. Cei care au încălcat normele de producere riscă o sancțiune de până la 25 de mii de lei”, menționează șefa de direcție în cadru ANSA, Marina Dintiu.

Producătorii de lactate confirmă că ar fi vorba de o practică neloiala și agresivă a unor antreprenori neonești, care plasează pe raft un produs sintetic, pe care îl denumesc în mod eronat „brânză”.

„Produsele lactate sunt fabricate doar din lapte sau derivatele laptelui. Toate celelalte nu sunt lactate, sunt produse compuse”, explică directorul executiv al Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate, Carolina Linte.

Experții susțin că acizii grași trans ar putea să se conțină peste limita admisibilă și în fastfooduri, produse de patiserie, bomboane, napolitane, biscuiți în care este utilizată margarina vegetală.

„Dacă in lista de ingrediente găsim grăsimi vegetale hidrogenate sau parțial hidrogenate ar trebui să ne gândim mai bine înainte de a le procura, fiindcă studiile au arătat că sunt dăunători pentru sănătate”, Marina Dintiu.

Guvernul a adoptat recent o hotărâre, care stabilește că produsul nu poate să conțină mai mult de 2 grame de acizi grași trans la 100 de grame de grăsimi, însă aceasta va intra în vigoare abia peste nouă luni. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, consumul de grăsimi trans provoacă boli cardiovasculare și peste 500 de mii de decese premature pe an.

Citește mai mult