Justiție

De ce a fost suspendată extrădarea lui Vladimir Plahotniuc: fostul lider democrat urmează să dea explicații într-un dosar instrumentat în România

Vladimir Plahotniuc este cercetat în România pentru fals, iar acesta este motivul pentru care Ministerul elen al Justiției a decis să suspende extrădarea sa în Republica Moldova. O sursă juridică din Grecia a declarat pentru Reuters, sub protecția anonimatului, că fostul lider al Partidului Democrat din Moldova urmează să ofere explicații și unui procuror grec în legătură cu acest dosar.

Decizia a fost luată de autoritățile elene la doar câteva zile după ce Ministerul Justiției de la Atena acceptase predarea lui Plahotniuc autorităților de la Chișinău, acesta urmând să ajungă în R. Moldova până la sfârșitul lunii curente.

Procuratura Generală a Republicii Moldova a confirmat miercuri, 17 septembrie, suspendarea procedurii, menționând că a fost notificată prin canalele Interpol.

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, a declarat pentru Teleradio-Moldova că nu comentează informația publicată de Reuters.


Amintim că oligarhul Vladimir Plahotniuc a fost reținut la Atena pe 22 iulie și este deținut în prezent în cea mai mare închisoare elenă.

Fostul lider al Partidului Democrat, care a fugit timp de șase ani de justiția din Republica Moldova, este vizat în patru dosare penale. Acestea includ acuzații de creare și conducere a unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani.

Dacă va fi găsit vinovat, Plahotniuc riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 8 și 15 ani.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult