Social

Ziua Internațională a Păcii, marcată în mod inedit la un liceu din Chișinău

În întreaga lume, astăzi, 21 septembrie, este marcată Ziua Internațională a Păcii. Elevii Liceului „Vasile Alecsandri” din capitală, alături de părinți și profesori, au copt porumbei din aluat de pâine pe care luni îi vor împărți colegilor.

32 de elevi au plămădit copturi în formă de porumbei.

„Este ceva foarte nou pentru mine, nu am mai participat la așa experiențe la școală. Dar este foarte unic și foarte special”, a mărturisit Lorena Toma, elevă.

„Eu nu am mai făcut-o niciodată, dar bunica mea, da. Era ceva tradițional și chiar îmi aduce aminte de copilărie și așa niște emoții foarte plăcute”, a spus mama Lorenei.

„Astăzi am primit invitația de a veni la o frumoasă activitate, în modelarea unor hulubași, ca simbol al păcii. După ce hulubașii au fost modelați, i-am uns cu ou, și încercăm să le dăm și un aspect plăcut, am presărat câteva semințe de susan”, a menționat Lidia Negară, mamă.

„Nu îmi este greu doar din cauza ca este mama lângă mine și am mai preluat de la bunica câte ceva, făceam acasă și e mult mai ușor”, a afirmat eleva Alexandra Pușcașu.

După ce vor fi coapte, copturile vor fi împărțite tuturor elevilor care vor trece pragul școlii.

„În primul rând, îi familiarizăm, le aducem aminte cât este de importantă această sărbătoare și nu doar să zicem Ziua Internațională a Păcii, dar și să facem ceva. Respectiv, prin coacerea acestor hulubi, le amintim mâine, fiecărui copil care intră în instituție, că există Ziua Internațională a Păcii și cât este de important să fim pașnici unul cu altul, empatici”, a menționat profesoara Nicoleta Fiodorov.

„Pacea, mereu a fost o virtute deosebită, iar astăzi, mai mult ca niciodată, copiii trebuie educați sub toate modalitățile, de a colabora, de a iubi pacea, de a valorifica pacea, de a o înțelege. Una din tradițiile de mai mulți ani de când noi coacem împreună cu copiii, părinții și profesorii hulubii păcii”, a declarat directoarea Liceului „Vasile Alecsandri” din capitală, Daniela Vacarciuc.

Ziua Internațională a Păcii a fost marcată pentru prima dată în 1982.

Maria Brînca

Maria Brînca

Autor

Citește mai mult