Furtuni devastatoare în sudul Europei: victime în Franța și Spania

Vreme instabilă în sudul Europei. În Franța, o femeie a murit după ce mașina în care se afla a fost luată de viitură. Situația este complicată și în Spania, unde un copil și-a pierdut viața. Și el se afla într-un automobil luat de ape. Precipitațiile au perturbat activitatea aeroportului din Barcelona, al doilea ca mărime din Spania.

În regiunea franceză Bretania s-au înregistrat precipitații abundente de zeci de litri pe metrul pătrat. În câteva ore a plouat cât într-o lună.
Drumurile s-au transformat în râuri. Traficul feroviar a fost, de asemenea, perturbat.
Ploi torențiale au lovit orașul Marsilia, al doilea cel mai mare oraș din Franța și cel mai mare port comercial al țării. În metropolă a fost anunțată alertă portocalie din cauza ploilor abundente.
În oraș, mai multe evenimente sportive au fost amânate din cauza vremii, între care și un meci de rugby.
Imagini filmate de un spectator arăta fani stând sub umbrele și jucători alergând pe terenul inundat, înainte ca meciul să fie amânat.
Și meciul de fotbal dintre cluburile franceze de top Paris St Germain și Olympique de Marseille a fost amânate.

În Spania, pompierii au intervenit pentru a salva aproape 30 de oameni, blocați în funicularul celebrei mănăstiri Montserrat, la nord-vest de Barcelona, în urma unei alunecări de teren. Autoritățile din Catalonia anuță despre decesul unui copil, tatăl lui este de negăsit. Mașina în care se aflau victimele a fost luată de ape.