Barajul din Râșcani, reconstruit după 50 de ani cu sprijinul UE: investiție de 2,9 milioane de lei

Barajul lacului de acumulare din Râșcani a fost reconstruit pentru prima dată după mai bine de 50 de ani, cu sprijinul Uniunii Europene. Investiția, în valoare de 2,9 milioane de lei, reduce riscul de inundații și sporește siguranța pentru sute de gospodării. Evenimentul de inaugurare a fost marcat de o competiție de pescuit organizată pentru localnici.

Lucrările au fost realizate prin proiectul „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, implementat de Solidarity Fund PL în Moldova.
Barajul, construit în 1971 și aflat într-o stare avansată de degradare, nu fusese niciodată reparat capital. Pe parcursul a șapte luni, au fost modernizate ecluza și sistemele de evacuare, iar structura de beton a fost consolidată și curățată, se menționează într-un comunicat al EU4Moldova.
„Acest baraj era de ani buni o sursă de îngrijorare pentru autoritățile locale și locuitorii din zonă. Acum, acest obiect hidrotehnic devine nu doar infrastructură funcțională, dar și un element care înfrumusețează orașul nostru”, a declarat Denis Țurcanu, viceprimarul orașului Râșcani.

„Reconstrucția barajului din Râșcani aduce beneficii pe termen lung întregii comunități. Crește nivelul de siguranță pentru populație, prin reducerea riscului de inundații care ar putea afecta locuințe, drumuri și terenuri agricole”, a menționat Tomasz Horbowski, directorul de țară, Solidarity Fund PL în Moldova.
Reconstrucția barajului din Râșcani este unul dintre cele cinci proiecte de revitalizare urbană finanțate de Uniunea Europeană în Moldova. Lucrări similare au fost realizate și la Nisporeni, Ceadîr-Lunga, Cimișlia și Hâncești.
„Barajul din Râșcani este parte dintr-un efort mai amplu al Uniunii Europene de a sprijini orașele din Moldova să devină mai sigure și mai reziliente. Fie că vorbim de infrastructură hidrotehnică, spații publice modernizate, fie de proiecte de revitalizare urbană, toate aceste investiții au un scop comun - să îmbunătățească viața oamenilor și să protejeze comunitățile locale”, a subliniat Iwona Piórko, ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova.

Bugetul total destinat renovării barajului de la Râșcani este de 2,9 milioane de lei, dintre care 2,6 milioane de lei reprezintă contribuția Uniunii Europene și aproape 300 de mii de lei - contribuția autorităților locale.