Social

Guvernul a aprobat candidații care vor primi burse de merit. Statul le va oferi până la 3.860 de lei lunar

Cincisprezece elevi și studenți vor primi burse de merit pentru rezultate excepționale la învățătură. Lista candidaților a fost aprobată miercuri, 24 septembrie, de Cabinetul de miniștri.

Zece studenți vor ridica o bursă de 3.860 de lei, iar cinci elevi din colegii și centre de excelență vor primi câte 2.995 de lei lunar, pe durata anului academic 2025-2026.

Candidații au fost propuși de senatele instituțiilor de învățământ și au fost selectați în baza performanțelor academice, precum și a implicării în activități științifice, culturale și extracurriculare.

În total, sprijinul financiar acordat pentru aceste burse este de peste 530 de mii de lei.

Amintim că, anul trecut, bursele prezidențiale au fost majorate de la 1.845 de lei la 3.690 de lei pentru studenți și, respectiv, 2.860 de lei pentru elevii din învățământul profesional tehnic. În acest an, pentru Bursa Președintelui au fost depuse 65 de dosare.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult