Rusia înăsprește pedepsele pentru dezertarea foștilor deținuți trimiși pe front

Rusia înăsprește pedepsele pentru dezertare și absență neautorizată în rândul foștilor deținuți trimiși pe front, pentru a-i menține în luptă. Guvernul rus a propus modificarea Codului Penal în vederea introducerii unor pedepse mai dure pentru cei recrutați din colonii și izolatoare.
Autoritățile ruse au a propus miercuri, 24 septembrie, Dumei de Stat înăsprirea pedepselor pentru dezertare, absență neautorizată și simularea bolii în cazul militarilor care au ajuns pe front din colonii sau izolatoare de detenție preventivă. Astfel, autoritățile încearcă să-i mențină pe aceștia în luptă, consideră avocatul pentru drepturile omului, Artiom Klîga, scrie agents.media.
Proiectul de lege prevede modificarea a trei articole din Codul Penal al Federației Ruse — „Părăsirea samavolnică a unității sau locului de serviciu” (art. 337), „Dezertarea” (art. 338) și „Eschivarea de la îndeplinirea obligațiilor serviciului militar prin simularea bolii sau prin alte mijloace” (art. 339).
Toate modificările vizează o categorie aparte de militari — cei eliberați din colonii sau de sub urmărire penală după semnarea contractului, ceea ce reprezintă un nou instrument de presiune psihologică asupra acestora, precizează sursa.
Potrivit modificărilor de la articolul 337, militarii recrutați din colonii și izolatoare care își părăsesc locul de serviciu pentru o perioadă de la două la 10 zile riscă între trei și opt ani de închisoare (în prezent pedeapsa pentru toți militarii este de până la cinci ani - n.r.). Dacă absența durează între 10 zile și o lună, pedeapsa va fi între trei și opt ani (în prezent — până la șapte ani). Pentru o absență mai lungă de o lună, pedeapsa va fi între șapte și 12 ani de închisoare (în prezent — între cinci și 10 ani).
Modificările la articolul 338 înăspresc pedepsele pentru dezertarea în timpul mobilizării sau al acțiunilor de luptă. Dacă anterior pentru toți militarii pedeapsa era între cinci și 15 ani, acum, pentru cei recrutați din colonii și izolatoare pedeapsa va fi între 10 și 20 de ani de închisoare.
Pentru eschivarea de la serviciul militar prin simularea bolii, foștii deținuți înrolați riscă între șapte și 12 ani de închisoare, conform proiectului de lege (în prezent pedeapsa este între cinci și 10 ani pentru toți militarii).
Potrivit NTV, guvernul a subliniat că proiectul de lege este necesar „pentru crearea unor garanții suplimentare privind asigurarea securității militare a Federației Ruse și a capacității de apărare a țării”.
Sperietoare pentru dezertori
Pedeapsa pentru fuga de pe front este deja mai severă pentru militarii recrutați din închisori decât pentru cei fără trecut penal. În cazul unui proces, foștii deținuți primesc sentințe ținând cont și de dosarele anterioare, afirmă un avocat, potrivit sursei.
Scopul acestui proiect de lege este mai degrabă psihologic — să îi sperie suplimentar pe potențialii dezertori, sunt de părere avocații.
Pentru foștii deținuți ajunși pe front, dezertarea reprezintă o șansă de a evita pedeapsa, iar mulți încearcă să profite de ea, a subliniat avocatul pentru drepturile omului Artiom Klîga, care a discutat cu foști condamnați ce au dezertat.
Înăsprirea pedepselor pentru fugă este un nou instrument de presiune, prin care autoritățile încearcă să-i țină pe front, a mai menționat el.
Potrivit estimărilor, Ministerul rus Apărării ar fi recrutat pe front, de la începutul războiului împotriva Ucrainei, cel puțin 29 de mii de deținuți.
CITIȚI ȘI: