Externe

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, condamnat la cinci ani de închisoare

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, acuzat că a acceptat finanțarea campaniei sale electorale din 2007 din partea fostului lider libian Muammar Gaddafi. Instanța l-a achitat pe celelalte capete de acuzare, inclusiv corupție și deturnare de fonduri publice. Pe lângă pedeapsa cu închisoare, fostul președinte francez a fost amendat cu 100.000 de euro și i s-a interzis să participe la alegeri timp de cinci ani, informează The Insider.

În termen de o lună, Sarkozy va fi convocat de parchet, care îl va informa cu privire la data încarcerării. O eventuală apelare nu va suspenda aplicarea acestei măsuri de securitate.

Potrivit anchetei, Sarkozy a primit până la 50 de milioane de euro pentru finanțarea campaniei sale. Banii au fost transferați din Libia printr-o rețea de intermediari.

Unul dintre principalii martori ai acuzării a fost omul de afaceri Ziad Takieddine, care a susținut că a transportat personal valize cu bani. Takieddine și-a schimbat de mai multe ori declarațiile, iar cu două zile înainte de pronunțarea sentinței, s-a aflat de moartea sa la Beirut.

Fostul președinte francez, în vârstă de 70 de ani, a calificat verdictul drept „extrem de grav pentru statul de drept”.

Anterior, Sarkozy a fost condamnat pentru corupție și încălcări în finanțarea campaniei din 2012. Atunci a fost condamnat la un an de restricții de libertate.

Nicolas Sarkozy a fost președinte al Franței între anii 2007 și 2012.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult