Cod galben de înghețuri în toată țara, la sfârșit de săptămână

Vin înghețurile în Republica Moldova. Meteorologii au emis Cod galben pentru toată țara, în perioada 27-28 septembrie. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în orele nocturne și ale dimineții, pe arii extinse la suprafața solului se prevăd înghețuri cu valori de -1…-2 grade Celsius.

Ziua, termometrele vor indica valori între 13 și 18 grade.
Cerul va fi variabil și fără precipitații.
Menționăm că vremea s-a răcit începând de joi, 25 septembrie. Temperatura aerului a scăzut de la 25 la 14...18 grade.