O alertă cu bombă întârzie ședința în dosarul „furtului miliardului”, singurul ajuns în instanță pe numele lui Vladimir Plahotniuc

Alertă cu bombă la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde urma să înceapă ședința în singurul dosar trimis în judecată pe numele lui Vladimir Plahotniuc. Din cauza alertei, examinarea dosarului care vizează un episod din „frauda bancară” întârzie, după ce toate persoanele aflate în clădire au fost evacuate.
Potrivit echipei Moldova 1, prezente la fața locului, specialiștii pirotehniști verifică sediul judecătoriei, iar accesul în clădire este restricționat în acest moment.
Dosarul examinat se referă la frauda bancară din 2014, cunoscută drept „furtul miliardului”. Potrivit anchetatorilor, Vladimir Plahotniuc ar fi beneficiat de peste 39 de milioane de dolari și 3,51 de milioane de euro, sume provenite din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială, cele trei instituții bancare implicate în „jaful secolului”.
Aceasta este singura cauză penală în care fostul lider democrat are statut de inculpat și care a ajuns deja în instanță. Urmărirea penală a fost finalizată în lipsa acestuia, cu autorizarea instanței.
În acest caz, oligarhul riscă de la 8 la 15 ani de închisoare.
În paralel, Plahotniuc este vizat și în alte cauze penale – „Metalferos”, „Kuliok”, un alt episod din dosarul care vizează frauda bancară și în dosarul privind procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte, aflate încă la faza de urmărire penală.
Amintim că Vladimir Plahotniuc, fost politician și om de afaceri, a fost extrădat pe 25 septembrie în Republica Moldova din Grecia, după mai bine de șase ani și trei luni de la fuga sa din țară.
Plahotniuc a fost preluat direct din aeronava care a aterizat ieri pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău și, însoțit de mai multe echipaje de poliție, a fost transportat la Penitenciarul nr. 13 din capitală, unde este deținut într-o celulă separată.
Procurorii anticorupție i-au prezentat, pe 25 septembrie, lui Plahotniuc învinuirile formulate pe numele său și rechizitoriul în cauza penală expediată în instanța de judecată în anul 2023, pe un episod din dosarul denumit generic „frauda bancară”, în care Vladimir Plahotniuc are statut de inculpat.
CITIȚI ȘI: