Nereguli pe final de campanie: Promo-LEX constată peste 70 de cazuri de discurs de ură și finanțări netransparete de sute de mii de lei

Discursuri de ură, finanțare netransparentă, implicarea cultelor religioase, utilizarea resurselor administrative și intimidări – acestea sunt doar câteva dintre neregulile documentate de Promo-LEX în campania electorală. În raportul nr. 4, ultimul înaintea alegerilor de duminică, observatorii constată că scrutinul este marcat de atacuri discriminatorii, cheltuieli neraportate de sute de mii de lei și abuzuri ale partidelor aflate în competiție.
Potrivit Promo-LEX, în perioada 11–24 septembrie, au fost documentate cel puțin 72 de cazuri de discurs de ură, dintre care 62 în context electoral, cu un impact estimat la peste 2.6 milioane de vizualizări.
Discursurile de ură au fost generate atât de politicieni și concurenți electorali, cât și de simpatizanți și lideri de opinie. Ion Ceban a lansat mesaje homofobe, Renato Usatîi a promovat prejudecăți despre comunitatea romă, iar Victoria Furtună a făcut declarații sexiste și xenofobe. Totodată, observatorii au identificat mesaje de instigare la violență împotriva candidaților și susținătorilor lor. Promo-LEX avertizează că stigmatizarea unor grupuri sociale „lezează demnitatea umană și afectează coeziunea socială”.
Finanțarea campaniei
În perioada menționată, veniturile declarate de concurenții electorali au însumat 23.8 milioane de lei, finanțări provenite, mai ales, din donații ale persoanelor fizice (67%) și juridice (16%). Cele mai mari sume au fost colectate de Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul Electoral Patriotic, Partidul Național și Blocul Alternativa, care au cumulat 80% din total.
Cheltuielile declarate s-au ridicat la 23 de milioane de lei, predominant pentru publicitate TV și radio, materiale promoționale și campanii online. Promo-LEX a identificat însă cheltuieli neraportate de cel puțin 693.000 de lei, în special pentru publicitate pe rețelele sociale, transport și recompense pentru agitatori. Cele mai mari discrepanțe au fost semnalate la Partidul Acțiune și Solidaritate, Platforma Demnitate și Adevăr, Liga Orașelor și Comunelor și Uniunea Creștin-Socială din Moldova.
Implicarea cultelor religioase în campania electorală
Deși legea interzice expres folosirea simbolurilor religioase în campanie, au fost documentate cel puțin șase cazuri de implicare a cultelor religioase, inclusiv participarea candidaților la slujbe și difuzarea de mesaje cu tentă electorală pe canale de Telegram. Mitropolia Moldovei s-a disociat oficial de aceste practici, însă investigațiile arată că, la nivel local, clericii continuă să se implice în activități electorale.
În plus, au fost identificate 15 entități terțe – inclusiv rețele din Federația Rusă – care au promovat narative cu impact electoral, unele proruse sau anti-UE, altele proeuropene. Observatorii au semnalat și utilizarea de conturi false și materiale generate prin inteligență artificială pe rețele de socializare.
Raportul constată și 84 de cazuri de utilizare a resurselor administrative, dintre care 66 vizează PAS. Exemplele includ atribuirea meritelor pentru proiecte publice, folosirea sediilor instituțiilor de stat pentru evenimente electorale și implicarea funcționarilor în campanie în timpul orelor de lucru.
Campania din 2025 s-a remarcat printr-o intensitate mai mare decât în scrutinele precedente – 1.984 de activități electorale și 1.754 de cazuri de publicitate au fost monitorizate, majoritatea desfășurate de PAS și Blocul Patriotic.
Precizăm că vineri, 26 septembrie, este ultima zi de agitație electorală înaintea alegerilor parlamentare de duminică. Respectiv, astăzi este ultima zi în care sunt admise acțiuni de agitație electorală, atenționează Comisia Electorală Centrală.
Autoritatea electorală centrală amintește că, potrivit Codului electoral, agitația este interzisă în ziua alegerilor și în ziua precedentă scrutinului. În această perioadă, candidații nu pot apărea la emisiuni televizate sau radiofonice, iar administrația publică locală și proprietarii spațiilor publicitare trebuie să înlăture materialele electorale. Excepție fac informațiile deja publicate pe internet.