Primele înghețuri pun în alertă agricultorii: cele mai vulnerabile sunt legumele

Primele înghețuri din această toamnă ar putea afecta fructele și legumele care nu au fost încă recoltate, anunță Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în contextul avertizării Cod galben emise de Serviciul Hidrometeorologic de Stat pentru acest sfârșit de săptămână.
Cele mai afectate pot fi legumele. „Merele, dacă la -2°C supraviețuiesc – trec șocul ăsta de temperatură și strugurii, și fructele – legumele, tomatele care mai sunt în câmp, sunt mai sensibile la asemenea temperaturi”, a menționat Vasile Mîrzenco, agricultor și expert în agricultură.
O atenție deosebită trebuie acordată și strugurilor de masă, care își pot schimba aspectul, nu și gustul.
Acolo unde nu pot fi desfășurate procese tehnologice care să reducă impactul negativ al temperaturilor scăzute, agricultorii apelează la metodele tradiționale.
„La noi, de obicei, mai dau foc la resturi, dar depinde cât va fi temperatura și cât de mult vor ține înghețurile”, a mai spus Vasile Mîrzenco.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare recomandă agricultorilor să acopere culturile cu paie, rogojini sau folie de plastic. În sere pot fi folosite generatoare de aer cald, iar în livezi și vii pot fi arse controlat paie.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare Cod galben de înghețuri pentru perioada 27-28 septembrie, în orele nocturne și ale dimineții. Temperaturile în această perioadă ar putea coborî până la -2°C.
Înghețurile timpurii în luna septembrie apar, în medie, o dată la șapte ani, iar în octombrie – aproape anual.
CITIȚI ȘI: