Externe

Marta Kos: Ucraina a făcut progrese, dar startul negocierilor rămâne în așteptare

Ucraina este pregătită din punct de vedere tehnic să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană, însă Ungaria continuă să blocheze deschiderea primului grup de capitole. Declarația a fost făcută de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, care a început luni o vizită de trei zile în Ucraina. Comisara va evalua progresul reformelor în domeniul statului de drept, al luptei împotriva corupției și al protecției drepturilor minorităților.

Marta Kos a explicat că prima zi a vizitei sale coincide cu încheierea evaluării legislației ucrainene care este supusă examinării pentru a lua în considerare posibila deschidere a primului grup de capitole din procesul de aderare la Uniunea Europeană.

„Din punct de vedere tehnic, suntem pregătiți. Avem nevoie doar de această decizie politică. Dar, știți, decizia Ungariei de a nu permite deschiderea primului cluster pentru Ucraina este o decizie politică. Însă Ungaria nu poate opri țara dumneavoastră, Ucraina, să continue cu reformele necesare. Și aici este locul în care vă sprijinim cu adevărat foarte mult. Un lucru este deschiderea, care este uriașă, pentru că ați fost deja nevoiți să îndepliniți anumite criterii. Alt lucru va fi închiderea. Iar pentru închidere, Ucraina nu ar trebui să piardă acest moment favorabil pentru a continua reformele”, a subliniat comisara europeană pentru extindere.

Marta Kos a mai accentuat că reformele ar trebui să vizeze prioritar legislația anticorupție, esențială pentru asigurarea unei stabilități economice și pentru atragerea investițiilor.

„În ceea ce privește lupta împotriva corupției, este unul din cele mai importante domenii și una din cele mai importante reforme. Ucraina a făcut multe în trecut, dar încă mai sunt multe lucruri de făcut. De ce este acest aspect atât de important? Pentru că veți avea o economie stabilă, pentru că veți avea o legislație care va atrage investiții, inclusiv din străinătate. Acest lucru este foarte important pentru reconstrucție”, a declarat demnitarul UE.

Amintim că Ucraina a urmat un parcurs amplu de reforme de la momentul în care a depus cererea de aderare la UE, însă aderarea completă necesită aprobarea unanimă a tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult