Social

Câte 3.000 de lei în plus la salariu, în fiecare lună: doi tineri chimiști, beneficiari ai programului guvernamental menit să rețină specialiștii acasă

Maria Savin și Denis Mocanu au absolvit Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova și au fost angajați recent într-o companie farmaceutică din R. Moldova. Pentru a le susține începutul de carieră și a-i convinge să rămână acasă, cei doi tineri specialiști primesc lunar, în plus la salariu, câte 3.000 de lei. Sprijinul este oferit prin intermediul Programului Național „+3.000 de lei pentru cariera ta”, al cărui scop este stimularea angajării tinerilor în domeniile strategice.

Sursa video: MDED

Maria și-a dorit să rămână în țară și să-și aplice cunoștințele acolo unde contează. Pentru ea, acest pas nu a fost doar profesional, ci și personal.

„Acest ajutor îi face pe tineri să rămână aici, să-și construiască viitorul acasă. Pentru mine, cei 3.000 de lei înseamnă stabilitate și șansa de a investi în dezvoltarea mea profesională”, a afirmat tânăra.

Denis și-a ales un domeniu de activitate unde responsabilitatea și precizia sunt esențiale. Deși abia și-a început parcursul profesional, el își face planuri pe termen lung.

„Nu am mult timp de când activez, dar deja simt că e un domeniu în care mă pot dezvolta. Voi pune deoparte acești bani suplimentari timp de un an, ca să am o bază financiară sigură în caz de situații excepționale”, susține tânărul chimist.

„Programul face diferența”

Pentru angajatori, atragerea și păstrarea resurselor umane tinere a devenit una dintre cele mai mari provocări. Andrei Bacinshi, conducător de proiect la compania în care au fost angajați tinerii, susține că acest sprijin financiar oferit de stat poate schimba lucrurile.

*„În industria farmaceutică, precum și în alte domenii strategice, atragerea și păstrarea tinerilor specialiști este o provocare reală. Acest sprijin financiar, oferit timp de 12 luni, îi ajută pe tineri să aibă o tranziție mai ușoară de la studii la un loc de muncă stabil. Experiența lor denotă valoarea programului: se simt mai motivați, susținuți și au posibilitatea să-și construiască un viitor aici, acasă”, a punctat Andrei Bacinshi.


Programul „+3.000 de lei pentru cariera ta” a fost lansat cu scopul de a le asigura tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani o trecere mai ușoară de la facultate la primul job. Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), indemnizația este acordată timp de 12 luni pentru cei care se angajează în una dintre cele șapte industrii strategice: farmaceutică, electronică, automotive, textilă, agroalimentară, materiale de construcție și industrii creative.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult