Social

Plăci Braille, videolupe sau tastaturi adaptate: investiții de 1 milion de dolari pentru copiii cu nevoi speciale din R. Moldova

edu.gov.md
Sursa: edu.gov.md

Copiii cu cerințe educaționale speciale din 95 de școli din Republica Moldova vor avea acces la echipamente necesare în valoare totală de peste 17 milioane de lei (circa 1 milion USD), oferite de UNICEF cu sprijinul Uniunii Europene, Parteneriatului Global pentru Educație, Guvernului Japoniei și Guvernului Statelor Unite ale Americii.

edu.gov.md
Sursa: edu.gov.md

Dotările includ mașini și plăci Braille, videolupe, software de citire a ecranului, aplicații de comunicare augmentativă și tastaturi adaptate, valoarea medie pentru fiecare școală fiind de aproximativ 160.000 de lei.

„O școală bună este una incluzivă, unde fiecare copil are șansa să învețe și să-și valorifice potențialul”, a subliniat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

În raioanele Cahul și Ungheni, prin programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, UNICEF și PNUD au distribuit circa 500 de seturi de echipamente pentru 20 de instituții, în valoare totală de 2,32 de milioane de lei, se arată într-un comunicatal MEC.

„Educația incluzivă este fundamentul unei societăți echitabile și puternice”, a declarat Iwona Piórko, ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova.

edu.gov.md
Sursa: edu.gov.md

„Accesul la tehnologia asistivă înseamnă mai mult decât incluziune - înseamnă transformare”, a afirmat Maha Damaj, reprezentantă de țară UNICEF în Republica Moldova.

În anul școlar 2023, în învățământul general erau înregistrați peste 10.300 de copii cu cerințe educaționale speciale, dintre care 4.219 cu dizabilități – aproximativ 3% din totalul elevilor.

UNICEF, în parteneriat cu Ministerul Educației, susține implementarea Strategiei „Educația 2030” și a Programului pentru dezvoltarea educației incluzive 2024–2027, care prevede ca, până în 2027, 80% dintre școlile din țară să fie dotate cu echipamente de sprijin.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult