Atac rusesc asupra unei gări din Sumî: cel puțin 30 de oameni au fost răniți
În comunitatea Șostka, din regiunea Sumî, un atac rusesc a vizat trenul de pasageri Șostka–Kiev, a anunțat pe Telegram șeful administrației militare regionale, Oleg Grigorov, citat de BBC News.
În urma loviturii, mai mulți pasageri au fost răniți.
„La fața locului intervin salvatorii, medicii și serviciile de urgență. Este creată o celulă operativă. Oamenilor li se acordă ajutorul necesar, are loc o operațiune de salvare”, a scris Grigorov. El a precizat că amploarea distrugerilor și numărul răniților sunt în curs de clarificare.
Potrivit Oxanei Tarasiuk, șefa interimară a administrației militare raionale Șostka, citată de „Suspilne”, aproximativ 30 de persoane au fost rănite.
„Rușii nu puteau să nu știe că lovesc civili. Și aceasta este terorism, pe care lumea nu are dreptul să îl ignore. În fiecare zi Rusia curmă vieți. Și numai forța îi poate obliga să înceteze. Am auzit declarații ferme din partea Europei și a Americii, și e demult timpul să le transformăm pe toate în realitate. Împreună, alături de toți cei care nu consideră că uciderea și terorismul sunt ceva normal. Discuțiile nu mai sunt suficiente. Sunt necesare acțiuni puternice”, a scris pe Telegram președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Autoritățile ruse nu au comentat atacul.
