Criză politică la Paris: premierul Sébastien Lecornu își dă demisia la doar o zi după numirea cabinetului

Premierul francez Sébastien Lecornu a demisionat luni dimineață, la numai 14 ore după anunțarea noului său cabinet, în urma amenințărilor venite atât din partea aliaților, cât și a opoziției, care au avertizat că vor iniția o moțiune pentru răsturnarea guvernului. Decizia sa bruscă, fără precedent în istoria recentă a Franței, a provocat tensiuni pe piețele financiare, determinând scăderea acțiunilor franceze și deprecierea euro, transmite Reuters.
Lecornu, considerat un aliat apropiat al președintelui Emmanuel Macron, a preluat funcția în urmă cu o lună, devenind al cincilea premier al Franței în ultimii doi ani. După săptămâni de consultări politice, acesta își anunțase duminică miniștrii, iar prima ședință a guvernului urma să aibă loc luni după-amiază.
Totuși, noua componență a cabinetului a stârnit critici din toate părțile – opoziția a acuzat-o de orientare prea conservatoare, iar o parte dintre susținătorii lui Macron au considerat-o prea moderată. Într-un context de parlament fragmentat, fără o majoritate stabilă, presiunea politică a devenit insuportabilă.
Palatul Élysée a confirmat luni dimineață că președintele Macron a acceptat demisia premierului:
„Domnul Sébastien Lecornu a prezentat președintelui Republicii demisia guvernului său, iar aceasta a fost acceptată”, a transmis administrația prezidențială.
Adunarea Națională, dominată de grupuri rivale, este blocată de luni de zile, iar criza politică s-a adâncit după ce alegerile anticipate convocate anul trecut de Macron au produs un legislativ și mai divizat.
Liderul formațiunii de extremă dreapta Jordan Bardella, președintele Rassemblement National, a cerut imediat dizolvarea Parlamentului și convocarea de alegeri anticipate:
„Nu poate exista o revenire la stabilitate fără o întoarcere la urne și dizolvarea Adunării Naționale”, a declarat acesta.
În urma demisiei, indicele bursier CAC 40 de la Paris a scăzut cu 1,5%, devenind cel mai slab din Europa. Acțiunile marilor bănci, precum BNP Paribas, Société Générale și Crédit Agricole, au pierdut între 4% și 5%, semnalând incertitudinea politică ce planează asupra economiei franceze.
CITIȚI ȘI: