Zelenski: „Petrolierele flotei din umbră a Rusiei” ar fi implicate în survolurile cu drone deasupra Europei

Serviciul de Informații Externe al Ucrainei confirmă presupunerile potrivit cărora în provocările recente cu survolul dronelor deasupra unor obiective sensibile din Europa ar fi fost implicate petroliere din „flota din umbră” a Federației Ruse. Declarația a fost făcută de președintele Volodimir Zelenski în mesajul său video adresat marți seară, 7 octombrie, cetățenilor.
Șeful statului ucrainean a precizat că directorul Serviciului de Informații Externe, Oleh Ivașcenko, i-a prezentat un raport detaliat despre modul în care navele folosite de Moscova pentru exportul de petrol în pofida sancțiunilor sunt utilizate „pentru diversiuni și încercări de destabilizare în Europa”.
„Împărtășim aceste informații partenerilor noștri și este esențial ca ei să întreprindă pași concreți ca răspuns la acțiunile Rusiei”, a subliniat Zelenski, citat de presa ucraineană, potrivit DW.
Liderul ucrainean a adăugat că Kievul continuă să convingă aliații să reacționeze mai ferm, după ce unii „au pierdut mult timp din cauza fricii de Moscova”. „Rușii trebuie să știe că niciuna dintre acțiunile lor distructive nu va rămâne fără răspuns din partea lumii”, a avertizat președintele Ucrainei.
Kiev: agenți infiltrați ruși ar lansa dronele
Cu câteva zile înainte, primul adjunct al ministrului de externe al Ucrainei, Serghei Kyslytsia, a declarat pentru The Guardian că dronele neidentificate observate deasupra Europei ar fi lansate de „agenți și cârtițe” ai Rusiei aflați în interiorul țărilor Uniunii Europene.
El a descris incidentele drept „bine calculate” și a cerut Europei „să trateze serios” această amenințare, pe care a numit-o existențială.
„Sunt sigur că Putin simte satisfacție emoțională, dacă nu chiar fizică, umilind Occidentul și demonstrând ceea ce el consideră superputerea sa”, a spus Kyslytsia. Potrivit acestuia, mulți politicieni occidentali gândesc încă „după algoritmii secolului trecut”, când războiul se ducea cu infanterie și tancuri, în timp ce „în secolul XXI, ciberatacurile și dronele pot paraliza o țară dezvoltată fără un singur foc de armă”.
Germania cere calm și prudență
Seriile de incidente cu drone deasupra obiectivelor sensibile din Europa sunt „fără precedent”, a declarat ministrul german al apărării, Boris Pistorius, care a cerut „o evaluare calmă și lucidă a situației”. El a precizat că, până în prezent, dronele observate nu au reprezentat „nicio amenințare”, dar a subliniat nevoia de a consolida capacitățile poliției federale și regionale în combaterea acestor aparate.
Pistorius, dar și cancelarul Friedrich Merz, consideră că președintele rus Vladimir Putin ar putea fi în spatele „majorității zborurilor” neautorizate de drone în spațiul aerian european.
După blocajele recente din aeroportul din München, ministrul de interne Alexander Dobrindt a anunțat crearea unei unități speciale a poliției federale pentru combaterea dronelor și a pledat pentru modificarea legislației, astfel încât doborârea dronelor neidentificate să fie posibilă din punct de vedere legal.
CITIȚI ȘI: