Externe

Israel și Hamas au ajuns la un acord de încetare a focului și eliberare a ostaticilor – prima fază a planului de pace propus de Donald Trump

Israelul și Hamas au anunțat miercuri seară, 8 octombrie, că au convenit asupra unui acord de încetare a focului și eliberare a ostaticilor, în cadrul primei faze a planului de pace în 20 de puncte prezentat de președintele american Donald Trump, notează Reuters. Acordul a fost obținut în urma negocierilor indirecte din Egipt, a doua zi după marcarea a doi ani de la atacul transfrontalier lansat de Hamas asupra Israelului, pe 7 octombrie 2023 – momentul care a declanșat ofensiva israeliană asupra Fâșiei Gaza.

Reacții și detalii privind acordul

„Sunt foarte mândru să anunț că Israel și Hamas au semnat prima fază a planului nostru de pace. Toți ostaticii vor fi eliberați foarte curând, iar Israelul își va retrage trupele până la o linie convenită, ca prim pas spre o pace durabilă”, a scris Trump pe rețeaua Truth Social.

Premierul Benjamin Netanyahu a confirmat că guvernul israelian se va reuni joi pentru a aproba acordul, calificându-l drept „un succes diplomatic și o victorie morală pentru statul Israel”.

Hamas a anunțat, la rândul său, că înțelegerea prevede retragerea trupelor israeliene din Gaza și un schimb de prizonieri. „Sacrificiile poporului nostru nu vor fi zadarnice. Vom continua lupta pentru libertate, independență și autodeterminare”, a transmis mișcarea într-un comunicat.

Eliberarea ostaticilor

Conform surselor Hamas, ostaticii israelieni aflați în viață ar urma să fie eliberați în cel mult 72 de ore de la aprobarea acordului de către guvernul israelian. Se estimează că 20 dintre cei 48 de ostatici rămași în captivitate ar fi încă în viață. Trump a declarat pentru Fox News că eliberările ar putea avea loc luni.

Secretarul general al ONU, António Guterres, a cerut tuturor părților să respecte termenii acordului și să permită „intrarea imediată și neîngrădită a ajutoarelor umanitare în Gaza”.

În Gaza, locuitorii au sărbătorit vestea armistițiului, notează Reuters.

Acordul nu clarifică deocamdată cine va administra Gaza după război. Planul lui Trump prevede o administrație internațională coordonată de fostul premier britanic Tony Blair, idee respinsă de Hamas, care propune o conducere tehnocrată palestiniană sub supravegherea Autorității Palestiniene și cu sprijinul țărilor arabe. Țările arabe care susțin planul insistă ca acesta să ducă la crearea unui stat palestinian independent, o perspectivă respinsă de Netanyahu.


Ofensiva Israelului în Gaza, începută în 2023, a ucis peste 67.000 de palestinieni, potrivit autorităților locale, și a distrus mare parte din enclavă. Atacul Hamas din 7 octombrie 2023 a provocat moartea a aproximativ 1.200 de israelieni, iar 251 de persoane au fost luate ostatice.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult