Social

Administratorii unei rețele de restaurante, amendați cu peste 800 de mii de lei: au virat la buget și TVA-ul restant de 1.4 milioane de lei

Trei administratori ai unei rețele cu zeci de restaurante în întreaga țară au fost amendați cu peste 800.000 de lei pentru ascunderea veniturilor și neplata TVA-ului. Aceștia au virat în bugetul de stat suma restantă de 1.4 milioane de lei, reprezentând TVA-ul neachitat.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cei trei administratori au încercat să evite plata TVA-ului aferent perioadei decembrie 2023-iunie 2024. În urma perchezițiilor desfășurate în vara anului trecut, autoritățile au identificat peste 18 milioane de lei neraportați în evidența contabilă a companiei.

Ancheta a stabilit că valoarea TVA-ului neachitat se ridică la 1.4 milioane de lei, sumă pe care administratorii au fost obligați să o transfere la bugetul de stat.

„Deși cei trei administratori și compania și-au recunoscut vina și au îndeplinit obligațiile fiscale pentru evaziunea comisă, conform legii, procurorii au transmis dosarul spre examinare Judecătoriei Chișinău. Instanța a emis o sentință de condamnare”, se arată într-un comunicat de presă emis de PCCOCS.

Astfel, fiecare dintre cei trei administratori a fost amendat cu peste 166.000 de lei, iar compania a primit o amendă în valoare de peste 300.000 de lei.

Potrivit unei decizii publicate pe portalul instanțelor de judecată, din 26 septembrie 2025, compania care a ascuns venituri de circa 18 milioane de lei pentru a evita plata impozitelor administrează rețelele de restaurante „Andy’s Pizza” și „La Plăcinte”.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult