Sport

Echipa Austriei a câștigat cu 10:0 în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din anul 2026

NDTV Sports
Sursa: NDTV Sports

Selecționata Austriei a dat recital în preliminariile Cupei Mondiale de anul viitor după ce a surclasat reprezentativa statului San Marino cu un neverosimil 10:0. Atacantul Marko Arnautovic a marcat 4 goluri și a devenit cu această ocazie golgheterul all-time al primei reprezentative. Cu 45 de goluri la activ, Arnautovic l-a devansat pe Anton Polster, care are cu un gol mai puțin. Austria nu a mai jucat la Cupa Mondială de aproape 30 de ani, iar acum se află pe primul loc în clasamentul grupei H, cu 2 puncte mai mult decât Bosnia-Herțegovina și 8 decât România.

Echipa națională de fotbal a Țărilor de Jos se îndreaptă cu pași mari spre turneul final. Într-o partidă din grupa G, batavii au învins cu 4:0 în deplasare reprezentativa Maltei. „Portocala Mecanică” a obținut cu această ocazie a patra victorie în preliminarii și are în clasament 13 puncte. Discipolii lui Ronald Koeman au preluat conducerea în prima repriză. Cody Gakpo a deschis scorul în meciul jucat la Valletta în minutul 12 din penalty.

Imediat după pauză, același Gakpo a dublat avantajul batavilor la fel din lovitură de la 11 metri. Tijjani Reijnders, mijlocașul echipei Manchester City, a mai înscris o dată peste 10 minute. Memphis Depay, golgheterul all-time al primei reprezentative a Țărilor de Jos, a stabilit scorul final în prelungiri.

În grupa L, echipa Insulelor Feroe a furnizat surpriza serii în preliminarii. Feroezii au învins fără drept de apel reprezentativa statului Muntenegru cu scorul de 4:0. Gazdele au marcate câte două goluri în fiecare repriză și astfel au obținut a treia victori din calificări. Totodată, insularii au urcat pe locul 3 în clasamentul grupei.

În grupa C, Danemarca a învins Belarusul cu 6:0, iar în grupa H, selecționata Ciprului a smuls un egal în partida cu Bosnia-Herțegovina. Ciprioții au fost conduși cu 0:2, dar au egalat în prelungiri.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult