Politic

Liderul PAS, despre formarea Guvernului: „Toți cei care au muncit, inclusiv Dorin Recean, trebuie să rămână”

Toți cei care au muncit în beneficiul parcursului european al Republicii Moldova și „au livrat pe domenii” trebuie să rămână în Guvern, afirmă președintele Parlamentului, Igor Grosu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, care și-a asigurat o nouă majoritate parlamentară la alegerile din 28 septembrie. Într-un interviu pentru agenția Agerpres din România, Grosu a spus că „este loc pentru mai bine” și nu a exclus unele remanieri, subliniind totodată că „toți cei care au muncit, inclusiv Dorin Recean”, trebuie să-și continue activitatea în Executiv.

„Deja sunt și miniștri, și prim-ministru, și toată echipa care a fost implicată în procesul de aderare, începând cu 2022, când am devenit țară candidată. Am avansat și o bună parte dintre colegi au demonstrat, au livrat rezultate pe domenii, și eu cred că ei trebuie să rămână. Dar astea sunt încă discuții pe care urmează să le avem”, a declarat liderul PAS.

Cu cele 55 de mandate în noul parlament, care îi asigură o majoritate simplă, PAS poate guverna independent. Totuși, Grosu a declarat că formațiunea este dispusă să colaboreze cu toți cei care „vor fi onești și nu vor mima această deschidere”.

„Noi avem confortul să guvernăm singuri. Dar, repet, și am mai spus-o, suntem deschiși pentru cooperare. Dacă deputați, formațiuni politice, fracțiuni – pentru că urmează, încă nu sunt validate rezultatele alegerilor, urmează ca Curtea Constituțională să spună ultimul cuvânt –, dacă vor dori să contribuie, să voteze legi și inițiative de legi, pentru că o să avem foarte mult de lucru acum, în procesul de aproximare a legislației, negociere, sperăm foarte curând să deschidem negocierile pe cele șase clustere, vom fi doar bucuroși”, a declarat liderul PAS.

Vorbind despre rezultatele alegerilor, Igor Grosu a subliniat determinarea cetățenilor țării care „își doresc ca Republica Moldova să fie parte a marii familii europene”. La scrutinul din 28 septembrie, această opțiune a fost confirmată atât prin votul alegătorilor din diasporă, cât și al celor de acasă.

„Aici nu mai au neprietenii noștri motive să încerce să o întoarcă, să spună că ați câștigat aici, dar nu acolo și așa mai departe. Deci, a fost o victorie. Și în țară am luat majoritatea, și în diasporă”, a subliniat liderul PAS, precizând că a contat și factorul de securitate. „Nu poți să nu vezi ce se întâmplă în Ucraina. Cetățenii noștri au rude acolo, au prieteni, cunosc realitățile nu de la televizor sau de pe internet”.

Președintele Parlamentului a evidențiat și faptul că aproape 40% dintre alegătorii din stânga Nistrului au ales opțiunea europeană, spunând că este „un indicator bun”. Potrivit lui Grosu, revenirea Transnistriei sub controlul autorităților constituționale de la Chișinău este inevitabilă – „o chestiune de timp”.

„Sigur, noi trebuie să avem și un management al așteptărilor foarte clar, pentru că, haideți să vă dau un exemplu: e vorba de costuri, costuri enorme. Gândiți-vă numai dacă vorbim de costurile de reintegrare a celor care sunt acum în așa-numitele ministere, cum ar fi ministerul de interne sau forțele armate, așa-numite. Oameni care trebuie integrați, cărora trebuie să li se ofere alt job decât au avut. Pensiile, sistemul de pensionare, cu o populație îmbătrânită”, a specificat Igor Grosu, evidențiind și alte cheltuieli, inclusiv cele legate de integrarea energetică.

Politicianul crede că situația din Transnistria nu are cum să afecteze procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Dimpotrivă, procesul de integrare europeană poate contribui la grăbirea soluționării problemei transnistrene.

„Această regiune este foarte integrată în tot ce numim noi comerț internațional. Peste 80% din ce se produce acolo este exportat pe piața Uniunii Europene. Foarte mult în România. Lor le place, celor de acolo, să facă comerț cu Uniunea Europeană, pentru că e o piață sustenabilă, vandabilă, sigură, care respectă angajamentele, predictibilă, cu putere de cumpărare și așa mai departe”, a subliniat Grosu, conchizând că sunt premise ca integrarea Republicii Moldova să ducă la soluționarea problemei transnistrene.

Rezultatele alegerilor din 28 septembrie

Curtea Constituțională va examina săptămâna viitoare documentele privind confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie și validarea mandatelor deputaților aleși. Ședința este programată pentru joi, 16 octombrie.

Din totalul de 1.578.722 de voturi valabile, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut 792.557, Blocul Electoral „Patriotic” al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei – 381.984, Blocul „Alternativa” – 125.706, Partidul Nostru – 97.852, Partidul „Democrația Acasă” – 88.679.

În urma redistribuirii mandatelor, PAS obține 55 de mandate, Blocul Patriotic – 26, Blocul „Alternativa” – opt, iar Partidul Nostru și Partidul „Democrația Acasă” – câte șase mandate. Hotărârea Curții Constituționale urmează să fie publicată în Monitorul Oficial în cel mult două zile de la pronunțare.

Ulterior, în termen de maximum 30 de zile de la data alegerilor, președinta Maia Sandu va convoca noul Parlament în ședința de constituire. Deputații vor avea la dispoziție zece zile pentru a alege președintele Parlamentului, vicepreședinții și Biroul Permanent, precum și pentru a forma fracțiunile parlamentare.

După consultările cu fracțiunile parlamentare, șefa statului va desemna candidatul la funcția de prim-ministru, care va trebui să prezinte Parlamentului, în termen de 15 zile, programul de guvernare și lista membrilor Cabinetului de miniștri. Guvernul va fi învestit dacă va obține votul majorității deputaților.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult