Israelul ordonă distrugerea tunelurilor Hamas din Gaza după eliberarea ostaticilor

Ministrul apărării israelian, Israel Katz, a ordonat duminică armatei să „distrugă toate tunelurile teroriste ale Hamas din Gaza” după eliberarea ostaticilor încă ținuți captivi în enclava palestiniană, informează Agerpres, citând EFE.
Într-un mesaj pe contul său de pe platforma X, ministrul a declarat că „marea provocare” cu care se confruntă Israelul în urma eliberării ostaticilor este distrugerea tunelurilor Hamas din Fâșia Gaza și a adăugat că a instruit forțele armate „să se pregătească pentru îndeplinirea misiunii”.
„Acesta este principalul sens al implementării principiului convenit de demilitarizare a Gazei și dezarmare a Hamas”, a spus el.
Potrivit lui Katz, operațiunea va fi efectuată „prin mecanismul internațional care va fi stabilit sub conducerea și supervizarea Statelor Unite”.
Procesul de eliberare a celor 48 de ostatici încă deținuți în Gaza, dintre care se crede că 20 mai sunt în viață, este așteptat să înceapă luni dimineață, le-a transmis familiilor captivilor coordonatorul israelian pentru situația ostaticilor, Gal Hirsch.
Dezmembrarea infrastructurii militare a Hamas în Fâșie figurează și în acordul la care gruparea islamistă palestiniană a ajuns cu Israelul, care stabilește că, odată cu începerea armistițiului, care a intrat în vigoare sâmbătă la prânz, Hamas și milițiile palestiniene au la dispoziție o perioadă de 72 de ore pentru a elibera ostaticii din Gaza.
CITIȚI ȘI: