Economic

Tot mai mulți proprietari își declară veniturile din chirii: încasările impozitului pe venit au depășit 68 de milioane de lei în nouă luni

Tot mai mulți proprietari își declară veniturile din chirii. Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care dau în locațiune bunuri imobile au crescut cu 26,5% în perioada ianuarie–septembrie, ajungând la 68.3 milioane de lei, potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat.

Instituția anunță că, în urma acțiunilor de informare și conformare voluntară, în perioada menționată au fost identificate 1 374 de persoane fizice care transmit în locațiune bunuri imobile. Totodată, pentru 158 de proprietari organele fiscale au calculat suplimentar plăți la buget în mărime de 347.9 mii de lei, penalități de întârziere de 15.9 mii de lei și amenzi în valoare de 21.2 mii de lei.

În total, în primele nouă luni ale anului, au fost înregistrate 23 628 de contracte de locațiune, cu aproape 22% mai multe decât în aceeași perioadă din 2024.

Persoanele fizice care transmit în folosință bunuri imobile sunt impozitate cu 7% din valoarea lunară a contractului de locațiune, pe care trebuie să îl înregistreze la Serviciul Fiscal de Stat în termen de șapte zile de la semnare. Plata impozitului se efectuează lunar, până la data de 25 a fiecărei luni.

Autoritatea reamintește că obligațiile fiscale se aplică și pentru veniturile obținute prin platforme precum Booking sau Airbnb.

CITIȚI ȘI:

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult