Atenție la ciupercile din pădure! Șapte persoane au ajuns la spital cu intoxicații severe

Șapte oameni au fost spitalizați în această săptămână după ce au consumat ciuperci culese din pădure, potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).
În orașul Nisporeni, două femei, rude, s-au intoxicat sever după ce au consumat împreună ciuperci culese din pădure. La spital au ajuns și trei bărbați și două femei, membri ai aceleiași familii din satul Danu, raionul Glodeni.
Specialiștii avertizează că unele specii otrăvitoare de ciuperci sunt asemănătoare și pot fi ușor confundate cu cele comestibile. Pentru a evita riscurile, persoanele sunt încurajate să consume doar ciuperci cultivate, iar dacă totuși aleg să culeagă ciuperci din pădure să le arate unui cunoscător înainte să le gătească.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în primele șase luni ale anului curent au fost raportate 36 de cazuri de intoxicații cu ciuperci. Copiii, vârstnicii și persoanele cu boli cronice sunt cei mai vulnerabili.
Simptomele pot apărea de la câteva minute până la 3–6 ore după consum și includ slăbiciune, vomă, amețeli, tulburări de vedere și chiar halucinații.
CITIȚI ȘI: