Externe

Pakistanul și Afganistanul au ajuns la un acord de încetare a focului

Pakistanul și Afganistanul au convenit asupra unei încetări imediate a focului, în urma unor lungi discuții purtate în Qatar, după cele mai grave ciocniri la frontieră din ultimele decenii între cele două state vecine. Confruntările la granița dintre cele două țări s-au intensificat în ultimele zile, fiind raportate zeci de victime, scrie DW.

Reprezentanții Afganistanului și Pakistanului la negocierile de la Doha, sâmbătă, 18 octombrie, cu medierea Qatarului și Turciei, au convenit asupra unei încetări imediate a focului la graniță. Declarația respectivă a fost publicată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe al Qatarului.

Țările au decis, de asemenea, să lucreze împreună pentru „crearea unor mecanisme de consolidare a unei păci durabile și stabilități” între ele. Se așteaptă ca în zilele următoare reprezentanții Afganistanului și Pakistanului să se întâlnească din nou și să desfășoare consultări pentru menținerea și respectarea pe deplin a regimului de încetare a focului.

Acordul a fost semnat de miniștrii Apărării din Afganistan și Pakistan, Mohammad Yaqoob Mujahid și Khawaja Asif, precum și de reprezentanții Qatarului și Turciei.

Ministerul Afacerilor Externe al Qatarului și-a exprimat speranța că acordul va contribui la „încetarea tensiunilor la granița dintre cele două țări vecine” și va pune bazele păcii în regiune.

Fostele state aliate Pakistan și Afganistan s-au întors unul împotriva celuilalt după ce regimul taliban a preluat puterea în Afganistan în 2021, iar violențele s-au intensificat în Pakistan.

Relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat după o serie de lovituri țintite ale Pakistanului în Kabul pe 9 septembrie, urmate de alte lovituri asupra unei piețe în Paktika.

Forțele afgane au replicat cu atacuri de-a lungul Liniei Durand, frontiera disputată Afganistan-Pakistan. Trupele terestre din ambele părți au folosit artilerie și arme grele pentru a se lovi în timpul ciocnirilor de dinaintea încetării focului.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult