Crește numărul moldovenilor care dețin arme legal. Doritorii trebuie să demonstreze că pot mânui arma
Crește numărul moldovenilor care dețin o armă de foc, potrivit celor mai recente date statistice ale poliției. Aproape 65 de mii de persoane aveau permis de port-armă, înregistrându-se o creștere de cinci la sută într-un singur an. Permisul se eliberează în urma unei proceduri complexe, care presupune un curs teoretic și, desigur, unul practic. Datele poliției nu includ armele deținute ilegal.

Mihai are 36 de ani și a decis să devină posesor de armă: „La moment, îmi doresc să procur un pistol, pasiune nu am încă, dar întotdeauna mi-au plăcut diferite tipuri de sport și doresc să încerc și asta”.
Dumitru a venit să își prelungească permisul de armă pe care îl deține de cinci ani. Tânărul a obținut acest drept la vârsta de 21 de ani, limita minimă necesară.
„Am funcționat în pază de corp într-o companie privată și am avut nevoie de pistol. Este nevoie de seif acasă amplasat în perete, periodic vine polițistul din sat și verifică dacă toate condițiile sunt întrunite”.
Cei care decid să devină purtători de armă trebuie să obțină certificate care să ateste că sunt apți din punct de vedere medical. Acestea sunt eliberate de un psihiatru și de un medic narcolog. Apoi, candidații trebuie să urmeze instruiri teoretice și practice. Nu puțini renunță chiar înainte de a ajunge la cursurile de tragere la tir.
„Chiar câte două persoane se ridică și spun că: da noi am înțeles că noi nu avem nevoie de arme și asta e bine când persoana înțelege că nu are pregătirea respectivă să ajungă la acel nivel să își asume responsabilitatea de a deține o armă la domiciliu”, a menționat directorul unui club de tir, Alexandru Tonu.
Cei care ajung la cursul practic trebuie să demonstreze că pot mânui o armă.
„Ca să fie accept la practică, 60% din gloanțele trase trebuie să fie în țintă. Este un examen destul de simplu, dar dacă este vorba ca persoana să însușească, să aibă rezultat depinde de persoană, sunt temperamente diferite. Cineva are nevoie de trei, patru lecții, altcineva vine și două, trei luni, jumătate de an”, a spus instructorul Victor Trifon.
În timp ce unii vin la tir doar pentru distracție, alții se antrenează serios pentru a obține calificarea necesară. Scopul lor este să promoveze testele necesare pentru a obține permisul de port-armă letală.
Cei mai mulți dintre posesorii de arme au între 35 și 50 de ani. Printre aceștia se numără și aproximativ 2.300 de femei care dețin pistoale sau puști de vânătoare. Polițiștii verifică cu atenție fiecare persoană care dorește să obțină dreptul de a deține o armă letală.
„Nu se oferă armele de foc persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni comise cu arme de foc sau pentru infracțiuni legate de substanțele narcotice”, a declarat Ion Țurcanu, șef de direcție la Inspectoratul Național de Securitate Publică.
Potrivit ultimului raport publicat de poliție, aproape 65 de mii de persoane dețineau arme în 2024, cu cinci la sută mai mulți decât în 2023. Numărul armelor deținute legal a ajuns la 81.600, în creștere cu aproape nouă la sută. În ceea ce privește armele deținute ilegal, polițiștii fac apel la predarea benevolă a acestora.