Proteste masive în SUA împotriva președintelui Donald Trump

Proteste masive anti-Trump în Statele Unite ale Americii (SUA). Șapte milioane de americani au protestat împotriva politicilor președintelui Trump. Manifestațiile au fost organizate sub sloganul „No Kings”, adică „Fără regi”. Acțiuni de protest au avut loc în 2.500 de orașe sau localități mai mici.
Protestele, pe care organizatorii le prezintă ca o alegere între „democrație și dictatură”, se opun politicilor președintelui Trump.
„Îmi este frică de ceea ce se întâmplă în țara noastră. Se pare că tot mai multă cruzime este încorporată în guvernul nostru împotriva propriului popor”.
„Sunt aici pentru a lua atitudine și a arăta că dacă taci, ești complice. Avem o voce, hai să o facem auzită”.
„Se spune că vor fi 10 milioane de oameni în întreaga țară. Această mulțime este incredibilă. Este uriașă. Tocmai am văzut Boston. Boston a fost imens, New York a fost imens. Este minunat să vezi oameni pașnici, nonviolenți, adunați împreună pentru că iubesc țara lor și se iubesc unii pe alții”.
Președintele Donald Trump a venit cu o reacție, postând un videoclip generat cu inteligența artificială pe Truth Social. În filmuleț, Trump apare purtând o coroană. El pilotează un avion de vânătoare ce aruncă spre mulțimea de protestatari o substanță de culoarea maro.
Mai multe state americane au mobilizat Garda Națională. Totuși, organizatorii au declarat că evenimentele, la care au participat aproape șapte milioane de oameni, s-au desfășurat pașnic.
CITIȚI ȘI: