Sikorski: Împrumutul UE pentru Ucraina din activele rusești, aproape de o „rezolvare favorabilă”

Problema privind acordarea unui credit din partea Uniunii Europene pentru Ucraina, finanțat din activele rusești înghețate, este aproape de „o rezolvare favorabilă”, a declarat ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, transmite DW.
„Totul este foarte simplu: fie folosim banii agresorului, fie vom fi nevoiți să folosim propriii noștri bani. Nu mă întrebați ce prefer”, a declarat Sikorski, citat de The Guardian.
Propunerea Comisiei Europene de a acorda Ucrainei un împrumut fără dobândă, finanțat din activele rusești înghețate aflate în custodia agenției financiare belgiene Euroclear, va fi discutată la summitul liderilor UE din 23 octombrie la Bruxelles, notează publicația britanică. The Guardian estimează că decizia ar putea fi aprobată până la sfârșitul anului, însă participarea Statelor Unite la acest proiect rămâne incertă.
În Uniunea Europeană se consideră că utilizarea acestor fonduri nu va echivala cu o confiscare, deoarece Rusia ar urma să folosească aceste active pentru plata reparațiilor către Ucraina, după încheierea războiului.
Potrivit The Guardian, în Belgia sunt înghețate în prezent active rusești în valoare de aproximativ 183 miliarde de euro. Belgia cere garanții pentru situația în care folosirea acestor fonduri ar provoca acțiuni în justiție sau dificultăți juridice, precum și o contribuție financiară la împrumutul acordat Ucrainei din partea statelor G7.
La rândul său, agenția Reuters a relatat că activele Băncii Centrale a Rusiei și ale investitorilor privați ruși, înghețate în UE și păstrate în depozitarele Euroclear și Clearstream, sunt estimate la aproximativ 210 miliarde de euro, dintre care 185 de miliarde se află în gestiunea Euroclear.
CITIȚI ȘI: