Ministra de Externe a României: „Putin trebuie să ceară permisiunea pentru survolarea spațiului aerian”

Niciun zbor nu a fost confirmat și nicio cerere nu a fost depusă deocamdată pentru a oferi acces la spațiul aerian al României președintelui rus Vladimir Putin, ca să ajungă la Budapesta, a declarat ministra de Externe de la București, Oana Țoiu.
Oana Țoiu: „Să ne concentrăm doar pe elementele de bază – Putin să ceară permisiunea”
Întrebată luni, la Bruxelles, dacă România ar oferi acces la spațiul aerian pentru ca președintele rus să ajungă în Ungaria, unde ar urma să aibă loc noi negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina, Oana Țoiu a menționat că o astfel de cerere nu a fost încă depusă.
„Haideți să ne concentrăm doar pe elementele de bază, care sunt buna practică ca Putin să ceară permisiunea înainte de a intra în spațiul aerian european”, a declarat ministra de Externe a României, potrivit News.ro.
Dacă Putin va zbura la Budapesta și va decide să survoleze un stat membru al UE, va avea nevoie de o derogare de la interdicțiile de zbor aplicate aeronavelor rusești după invazia Ucrainei.
Trei ore suplimentare de zbor pentru o rută care să evite majoritatea țărilor UE
Potrivit publicației specializate Air Live, o rută care să permită avionului prezidențial rusesc să evite spațiul aerian al majorității țărilor din Uniunea Europeană ar presupune survolarea Mării Caspice, Iranului, Turciei, Mării Mediterane, Muntenegrului, Serbiei și, în cele din urmă, Ungariei, cu un total estimat de aproximativ 5.000 de kilometri.
„Acest traseu ar prelungi zborul cu aproape trei ore față de o rută directă, de doar 1.500 de kilometri”, scrie Digi24.
Deși avionul prezidențial rusesc – un Iliușin Il-96 modificat, supranumit „Kremlinul zburător”, dotat cu patru motoare și sisteme de apărare – este pe deplin capabil să efectueze zboruri pe distanțe lungi, ruta extinsă va necesita o coordonare atentă cu controlul traficului aerian turc și sârb și potențiale planuri de urgență în cazul unor complicații meteorologice sau diplomatice.
Zborul peste Marea Neagră prezintă riscuri operaționale
Experții în securitate notează că zborul peste Marea Neagră prezintă în continuare riscuri operaționale, mai ales având în vedere activitatea militară din regiune.
De la impunerea interdicțiilor privind zborul în spațiul aerian occidental la începutul anului 2022, avioanele diplomatice rusești au fost nevoite să ocolească prin Asia Centrală, Orientul Mijlociu sau Balcani pentru a ajunge la destinații care se aflau la câteva ore distanță.
Summitul Trump – Putin
Președintele american Donald Trump a confirmat, săptămâna trecută, că urmează să se vadă cu Vladimir Putin pentru noi discuții privind pacea în Ucraina. Summitul ar urma să aibă loc în următoarele două săptămâni, capitala Ungariei fiind propusă ca loc pentru întrevedere.
Întrebat dacă și președintele ucrainean Zelenski va fi implicat, Trump a spus că „cei doi lideri nu se plac reciproc”. „Vom fi implicați în trei, dar s-ar putea să fim separați”, a adăugat președintele american.
Vizita așteptată a președintelui rus la Budapesta a stârnit revolte în UE. Înaintea reuniunii țărilor membre ale UE de luni, de la Luxemburg, ministrul lituanian de Externe, Kestutis Budrys, a declarat că „nu este loc pentru criminali de război în Europa”. „Singurul loc pentru Putin în Europa este la Haga, în fața tribunalului, nu în vreuna dintre capitalele noastre”, a adăugat ministrul lituanian, potrivit Digi24.