Corespondență Dan Alexe | Parlamentul UE: Care ar fi consecințele extinderii în absența reformelor interne?
Parlamentul European va discuta marți, 21 octombrie, un raport combinat cu o propunere de reformare în profunzime a instituțiilor europene în perspectiva viitoarei extinderi a UE în Balcani (cinci țări candidate) și în estul Europei (Ucraina și R. Moldova). Există un consens în UE în a spune și a constata că orice extindere de acum înainte a Uniunii Europene trebuie însoțită de reforme instituționale interne în profunzime.
Structurile și instituțiile europene, care au fost create inițial pentru șase membri – țările fondatoare (Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg) –, urcate apoi vreme îndelungată la douăsprezece, funcționează astăzi foarte greoi cu 27 de membri și riscă să se blocheze dacă UE urcă la 35 de membri.
Un principal exemplu este dreptul de veto al fiecărei țări în materie de politică externă, extinderea Uniunii sau, mai recent, politicile securitare comune. Dacă, cu șase sau ulterior cu 12 membri, asta putea funcționa, acum, cu 27 de membri și cu țări ca Ungaria lui Viktor Orbán, care își urmărește interesele proprii, mașinăria instituțională este foarte des blocată. Este evident că acest sistem este mult depășit astăzi și ar trebui renovată această procedură prin care se votează în UE și prin care capitalele au un drept de veto, ceea ce face ca maghiarul Viktor Orbán, de pildă, să se poată opune începerii negocierilor de aderare cu Ucraina și implicit cu R. Moldova.
O altă mare instituție care ar trebui reformată este președinția rotativă a UE. Deocamdată, chiar dacă sfera de aplicare a atribuțiilor președinției europene a fost mult redusă de când există un președinte al Consiliului European cu un mandat fix de cinci ani (ideea fiind ca, la un moment dat, în viitor, acest „Mister Europe” sau „Monsieur Europe” să fie ales prin vot universal, la scara întregii Uniuni), totuși țările membre continuă să-și poată aplica, fie și parțial, o agendă proprie.
Recent, Bruxelles-ul a salutat inițiativa lui António Costa, președintele Consiliului European, o altă instituție hibridă, care a propus să se treacă la un sistem de vot prin majoritate calificată, de pildă pentru a decide deschiderea negocierilor cu țările candidate, cum e R. Moldova, în loc de unanimitate. În prezent, toate etapele procesului de aderare necesită acordul tuturor celor 27 de state.
Majoritatea calificată presupune sprijinul a 55% dintre țările membre (cel puțin 15 din 27) și reprezentarea a 65% din populația UE. Chiar dacă decizia finală privind aderarea unor terțe țări, precum R. Moldova, ar rămâne la discreția unanimității, reducerea pragului pentru fazele intermediare ar accelera semnificativ procesul și ar diminua frustrarea Kievului și Chișinăului.
Președinția rotativă a UE
Conștienți de faptul că mecanismul președinției rotative nu mai are eficacitatea și caracterul democratic de odinioară, UE a introdus mari modificări încă de la Tratatul de la Lisabona, creând o președinție permanentă a Consiliului (deținută actualmente de portughezul António Costa) și sporind în mod semnificativ puterile și atribuțiile Comisiei și Parlamentului.
Țara care deține acum președinția rotativă este mai degrabă însărcinată cu menținerea agendei instituționale a jumătății de an care revine fiecărei capitale.
Pentru mulți, principiul președinției rotative europene de șase luni, creat pe când UE nu avea decât șase state membre, a devenit însă greoi și deficitar.
În final, e vorba doar de hazardul unei combinații între calendar și ordinea alfabetică; altminteri, cu 27 de membri în UE, această președinție rotativă de șase luni îi revine fiecăruia o dată la... 14 ani.
