Trump demolează parțial Casa Albă pentru a construi o sală de bal „fenomenală”

Donald Trump a început restructurarea reședinței președintelui Statelor Unite. Pe 20 octombrie a început demontarea aripii estice a Casei Albe - acolo unde Trump intenționează să construiască o sală de bal. Inspirația vine de la reședința sa privată de la complexul Mar-a-Lago din Florida, unde președintele american a construit de asemenea o sală de bal cu pereți acoperiți cu foiță de aur, scrie DW.

Trump a anunțat că noua sală va avea o suprafață de aproximativ 8.400 m². Potrivit lui, actuala sală din aripa estică, care poate găzdui aproximativ 200 de persoane, este „prea mică”. Noua încăpere va putea primi până la 1.000 de invitați.
„Vom avea o sală de bal fenomenală - una dintre cele mai bune din lume. Așa ceva nu mai există nicăieri. Va fi realizată integral din sticlă - o sticlă frumoasă, dar cu nuanța și forma ferestrelor perfect adaptate Casei Albe”, a declarat Trump.
Aripa estică a Casei Albe a fost construită în 1902 și a servit drept birou al Primei Doamne. În 1942, a fost supraetajată până la forma actuală, iar intrarea sa principală era considerată o bijuterie arhitecturală - acum, însă, a fost demolată.
Sala de bal nu este singura inovație planificată de Donald Trump la Casa Albă. Pe lângă reamenajarea Grădinii Trandafirilor și introducerea elementelor aurite în Biroul Oval, președintele SUA vrea, până la sfârșitul mandatului său, să ridice o arcă triumfală, asemănătoare celei de la Paris. Întrebat de un jurnalist cui îi este dedicat acest monument, Trump a zâmbit și a răspuns: „Mie”.