Ședința de constituire a Parlamentului | Domnica Manole: „Aveți o misiune de mare demnitate și responsabilitate”

Alegerile parlamentare din 28 septembrie s-au desfășurat cu respectarea prevederilor Constituției și ale Codului Electoral. Curtea Constituțională nu a constatat încălcări ale procesului electoral în măsură să influențeze în mod decisiv rezultatul final al scrutinului și atribuirea celor 101 mandate de deputat, a confirmat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, la ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a XII-a, din 22 octombrie.
Adresând-se plenului, în prezența șefei statului, Maia Sandu, președinta Curții Constituționale a afirmat că „alegerile au fost organizate și desfășurate în mod corect, prin sufragiu universal, egal, direct, secret și liber exprimat”.
Potrivit Domnicăi Manole, Curtea Constituțională a luat act de concluziile autorităților naționale și ale misiunilor de observare a alegerilor, potrivit cărora, „scrutinul s-a desfășurat în mod liber, corect și transparent, în conformitate cu cadrul legal”. Totodată, Curtea a ținut cont de hotărârile judecătorești pronunțate în legătură cu procesul electoral, „care nu au consemnat încălcări grave de natură să influențeze rezultatele alegerilor”.
„Prin hotărârea numărul 12, din 16 octombrie 2025, Curtea Constituțională: 1. A confirmat rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. 2. A validat mandatele celor 101 deputați aleși în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XII-a. 3. A confirmat listele candidaților supleanți. 4. A constatat legalitatea alegerii Parlamentului și, prin aceasta, a permis convocarea sa în ședința de constituire”, a citat Domnica Manole din decizia Înaltei Curți.
Menționând că mandatul deputaților „este expresia directă a voinței poporului Republicii Moldova”, Domnica Manole a subliniat că misiunea care le revine este una „de mare demnitate și responsabilitate”.
„Curtea Constituțională își exprimă încrederea că activitatea Parlamentului de legislatura a XII-a va reflecta aspirațiile poporului, spiritul Constituției și valorile europene ale Republicii Moldova. În numele Curții Constituționale, vă adresez urări de succes, integritate și devotament în exercitarea înaltei misiuni care v-a fost încredințată”, a transmis președinta Curții Constituționale de la tribuna centrală a Parlamentului.
La alegerile parlamentare din 28 septembrie au participat 22 de concurenți electorali: patru blocuri electorale, 14 partide politice și patru candidați independenți. Cinci concurenți electorali au trecut pragul minim de reprezentare stabilit de lege.
În funcție de numărul de voturi exprimate, Partidul Acțiune și Solidaritate are 55 de mandate, Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei are 26 de mandate, Blocul Electoral „Alternativa" are opt mandate; Partidul Nostru – șase mandate și Partidul „Democrația Acasă", de asemenea, șase mandate.
Rezultatele alegerilor au fost confirmate de Curtea Constituțională pe 16 octombrie. Din momentul prezentării raportului în plenul Legislativului, Parlamentul de legislatura a XII-a este considerat legal constituit.
CITIȚI ȘI: