Social

Tot mai mulți tineri romi aleg să studieze: 110 burse de merit oferite de MEC în noul an de studii

Un număr de 110 elevi și studenți de etnie romă vor beneficia, în anul de studii 2025–2026, de burse de merit în valoare de 1.200 de lei lunar. Sprijinul este oferit de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pentru a încuraja tinerii romi să își continue studiile și să obțină performanțe academice remarcabile.

Bursele sunt repartizate pe niveluri de învățământ: liceal – 39 de burse; tehnic secundar – 17 burse; tehnic postsecundar – 30 de burse și superior – 24 de burse.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, susține că tot mai mulți tineri romi își descoperă vocația prin educație.

Dacă în 2023 am avut 49 de beneficiari, iar în 2024 – 94, anul acesta numărul bursierilor a ajuns la 110. Este o dovadă clară că atunci când oferim sprijin real și încredere, rezultatele nu întârzie să apară. Prin acest program, ne propunem să oferim tinerilor romi nu doar suport financiar, ci și un semnal că educația deschide oportunități egale pentru toți”, a menționat Dan Perciun.

Bursierii au fost selectați printr-un concurs organizat de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Agenția Relații Interetnice. Tinerii studiază în domenii diverse – de la economie, tehnică și agricultură, până la pedagogie, jurnalism, psihologie, drept și relații internaționale.

Anterior, autoritățile din educație au anunțat că fenomenul abandonului școlar în Republica Moldova este în scădere. Potrivit datelor oficiale, dacă în anii 2003-2004 erau înregistrați anual circa 250 de copii care renunțau la studii, în prezent numărul lor s-a redus la aproximativ 90-100.

Potrivit Recensământului Populației și Locuințelor din 2024, cota persoanelor care s-au declarat de etnie romă este de aproximativ 0,4% din totalul populației Republicii Moldova, ceea ce reprezintă puțin peste 9 600 de persoane. Însă, conform unor estimări realizate de Agenția Relații Interetnice, bazate pe cartografierea comunităților rome, precum și pe date suplimentare, cum ar fi rapoarte locale, estimări ale mediatorilor comunitari și autorități locale, numărul cetățenilor de etnie romă este mult mai ridicat – de peste 27 de mii de persoane.

CITIȚI ȘI:

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult