Moldova este UE! Alexandru Munteanu: „Respectul, siguranța și oportunitățile pentru oameni nu mai sunt doar visuri îndepărtate, ci realități pe care le putem construi aici, acasă”

Alexandru Munteanu, administratorul companiei ALPHATERM, este unul dintre antreprenorii care au beneficiat de programele Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Cu sprijinul acestor inițiative, el a reușit să investească în idei noi și să dezvolte o afacere locală sustenabilă.
Alexandru Munteanu afirmă:
Am ales să-mi construiesc viitorul în Republica Moldova pentru că îmi doresc să creez valoare și locuri de muncă aici, acasă. Standardele mai înalte și șansa de a trăi demn nu trebuie căutate în altă parte – ele pot prinde rădăcini chiar în Moldova. Prin programele ODA am avut curajul să investim și să aducem schimbare în comunitate.
Antreprenorul subliniază că investițiile susținute prin parteneriate europene se reflectă direct în comunități mai puternice, în noi locuri de muncă și în încrederea oamenilor că viitorul poate fi construit aici, lângă familiile lor.
Istoria lui Alexandru poate fi vizionată aici:
Cred în vocea oamenilor, în munca lor și în puterea parteneriatelor care aduc schimbare. Împreună construim o țară în care fiecare se simte respectat și fiecare vis are un loc.
Conținutul acestui articol aparține autorilor și nu reflectă neapărat viziunea Uniunii Europene.
/P/ Acesta este un articol plătit