Proiect-pilot: sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale din școlile de la sat, acordat de echipe mobile

Copiii cu cerințe educaționale speciale din mediul rural vor primi sprijin specializat direct în școlile în care învață. Proiectul lansat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în parteneriat cu Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică și UNICEF, este pilotat până la 31 decembrie curent în raioanele Drochia, Soroca și Cahul, urmând ca ulterior să fie extins la nivel național.
Echipele mobile vor fi formate dintr-un psiholog, un psihopedagog și un logoped, iar la nevoie – și de un pedagog. Acestea sunt dotate cu materiale didactice, sportive și jocuri educaționale și vor activa în incinta Centrelor de resurse pentru educație incluzivă sau în spații special amenajate de instituțiile de învățământ.
„Echipele mobile vor aduce mai aproape de copiii care au nevoie de sprijin serviciile de asistență psihopedagogică, oferindu-le șansa de a învăța, de a se dezvolta armonios și de a-și valorifica potențialul unic, în propriul ritm și context”, a declarat Inga Grosu, consultant principal în cadrul MEC.
Specialiștii vor vizita periodic școlile, oferind suport psihologic, psihopedagogic și logopedic copiilor cu cerințe educaționale speciale. De asemenea, vor acorda consiliere părinților și ghidare în dezvoltarea și incluziunea copilului, iar cadrelor didactice - asistență metodologică pentru consolidarea competențelor elevilor care beneficiază de servicii de suport.
Directoarea Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, Virginia Rusnac, susține că incluziunea educațională înseamnă mai mult decât integrarea fizică a copilului în clasă – înseamnă acces real la educație și sprijin la momentul potrivit.
„Prin echipele mobile, vom oferi sprijin specializat direct la fața locului, așa încât copiii din școlile mici de la sate să nu fie nevoiți să aștepte sau să parcurgă distanțe mari pentru a primi ajutorul de care au nevoie. Credem că fiecare intervenție timpurie schimbă parcursul vieții unui copil și aduce beneficii întregii comunități”, a punctat Rusnac.
Potrivit Galinei Bulat, coordonatoare a programelor de educație în cadrul UNICEF Moldova, echipele mobile joacă un rol esențial în prevenirea excluziunii educaționale și sociale, prin identificarea timpurie a dificultăților de învățare și prin cooperarea dintre copil, familie, școală și comunitate.
Menționăm că, în ianuarie curent, 11.471 de copii cu cerințe educaționale speciale, inclusiv 5.753 cu dizabilități, erau înregistrați în învățământul primar și secundar.
Această cifră reprezintă aproximativ 3% din numărul total al elevilor din R. Moldova.
CITIȚI ȘI: