Rusia începe manevre navale de amploare în Marea Japoniei în contextul tensiunilor în relația cu Tokyo

Peste 15 nave ale Flotei Pacificului aparținând marinei ruse au fost dislocate în Marea Japoniei pentru a participa la manevre navale ce conțin exerciții de tragere cu torpile, rachete și artilerie, în contextul tensiunilor dintre Moscova și Tokyo, informează miercuri, 29 octombrie, agenția de știri EFE.
„În cadrul exercițiilor, vor fi îndeplinite misiuni de apărare antinavă, antiaeriană și antisubmarin. Navele vor exersa tragerea cu rachete antiaeriene și torpile, pe lângă artilerie”, a explicat, într-un comunicat, Flota Pacificului.
Potrivit forței navale ruse, la aceste exerciții participă peste 15 nave, bărci, submarine și nave auxiliare.
„Printre participanții la exerciții se numără corvetele „Soverșenni” și „Eroul Federației Ruse Aldar Țîdenjapov”, navele antisubmarin „Amiral Tribuț” și „Amiral Panteleev”, a declarat comandamentul naval rus.
În prezent, relațiile dintre Moscova și Tokyo sunt tensionate din cauza susținerii de către Japonia a sancțiunilor impuse de Occident Rusiei ca urmare a războiului din Ucraina.
„Din păcate, trebuie să constatăm că și Japonia adoptă în prezent o poziție foarte ostilă față de Rusia, aderând la toate sancțiunile și restricțiile ilegale care se încearcă să fie impuse țării noastre”, a afirmat recent purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Agerpres.
Cele două țări negociază fără succes un tratat de pace încă de la mijlocul secolului trecut, bazat pe rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial. Rusia a suspendat consultările privind tratatul de pace după ce Japonia i-a impus sancțiuni din cauza războiului din Ucraina.
Principalul obstacol în calea încheierii acestui acord este disputa privind suveranitatea asupra unui grup de patru insule din sudul arhipelagului Kurilelor – Șikotan, Iturup, Kunașir și Habomai –, pe care Japonia le revendică și le denumește „teritoriile nordice”.
Moscova consideră că proprietatea sa asupra insulelor, pe care Uniunea Sovietică le-a ocupat după cel de-al Doilea Război Mondial, este incontestabilă.
Controlul asupra acestor insule îi permite Rusiei să revendice întreaga Mare Ohoțk ca mare interioară și zonă de importanță existențială în doctrina sa navală.