Summitul Trump–Putin de la Budapesta, anulat de SUA din cauza unui memorandum al Rusiei

Statele Unite au decis să anuleze summitul planificat pentru această lună la Budapesta, între președinții Donald Trump și Vladimir Putin, ca urmare a unui memorandum trimis de Ministerul rus de Externe la Washington, scrie The Insider, citând „Financial Times”.
Documentul transmis de Moscova conținea cerințe dure pentru încetarea focului în Ucraina, printre care cedarea de teritorii suplimentare, reducerea semnificativă a forțelor armate ucrainene și garanții că Ucraina nu va adera niciodată la NATO.
Președintele rus Vladimir Putin a justificat aceste condiții ca fiind necesare pentru eliminarea „cauzelor fundamentale” ale invaziei.
Donald Trump pledează însă pentru încetarea focului pe linia actuală a frontului, fără a impune alte condiții.
Decizia de a anula summitul a fost luată după o convorbire telefonică tensionată între șefii diplomațiilor celor două țări: ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și secretarul de stat al SUA, Marco Rubio.
Potrivit publicației, Rubio i-a comunicat lui Trump că Moscova nu arată semne de disponibilitate reală pentru negocieri.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat recent că este pregătit pentru negocieri de pace, însă nu va retrage trupele din teritoriile neocupate, așa cum solicită Moscova.
Anterior, Bloomberg a scris că schimbarea bruscă a tacticii Casei Albe față de Rusia a survenit după ce Marco Rubio – cunoscut ca un susținător al unei linii dure în relația cu Moscova – a concluzionat că Rusia încearcă din nou să amâne negocierile pentru încetarea focului.
CITIȚI ȘI:
Kremlinul susține că este greșit să se vorbească despre anularea summitului Putin-Trump
Reprezentantul lui Putin: Rusia, SUA și Ucraina sunt „destul de aproape” de o înțelegere diplomatică
Zelenski: „Ucraina este gata să negocieze pacea, dar nu va ceda niciun teritoriu”
Moscova respinge propunerea lui Zelenski de schimb de teritorii: „Este imposibil”
Viktor Orban se va întâlni cu Donald Trump la Casa Albă pe 7 noiembrie