PAS a rămas fără un deputat: Parlamentul a luat act de cererea de demisie a lui Artur Mija
Parlamentul a luat act de cererea de demisie depusă de deputatul din fracțiunea PAS, Artur Mija. Hotărârea a fost votată de 67 de parlamentari și intră în vigoare la data adoptării.
Totodată, a fost declarat vacant un mandat de deputat, care, în conformitate cu legea, va fi atribuit supleantului imediat următor de pe lista concurentului electoral.
Menționăm că Artur Mija și-a depus cererea de demisie la data de 2 martie, după ce a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului.