Sport

Genoa-1893 a repurtat prima victorie în actuala ediție a primei divizii italiene de fotbal

Formația Genoa-1893, patronată de omul de afaceri român Dan Șucu, a obținut prima victorie în actuala ediție de campionat a primei divizii italiene de fotbal. Genovezii au câștigat cu 2:1 în deplasare, în fața formației Sassuolo Calcio, în ultimul meci din etapa a 10-a. „Grifonii" au deschis scorul prin ucraineanul Ruslan Malinovski în minutul 17. Gazdele au restabilit egalitatea imediat după pauză, prin Domenico Berardi.

În timpul adițional, fundașul norvegian Leo Østigård, împrumutat de la clubul francez Stade Rennes, a adus victoria echipei sale.

Golul lui Østigård a produs o adevărat explozie de bucurie în tabăra grupării „rosso-blu", jucătorii și staff-ul genovezilor sărbătorind îndelung pe gazon. Genoa are 6 puncte și a urcat de pe ultimul loc pe treapta a 18-a, fiind la egalitate cu Pisa Calcio, echipa de pe locul 17, echivalent cu menținerea în Serie A.

Într-o altă partidă disputată pe Stadio Olimpic, Lazio Roma a câștigat cu scorul de 2:0 în fața formației Cagliari Calcio, prin golurile marcate în mitanul secund de danezul Gustav Isaksen și Mattia Zaccagni.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult