Externe

Filipine, sub ape: taifunul Kalmaegi a provocat un dezastru umanitar

Dezastru de proporții în Filipine, unde locuitorii au fost nevoiți să se refugieze pe acoperișuri din cauza inundațiilor grave. Taifunul Kalmaegi, care a lovit în forță țara, a adus ploi abundente și rafale violente de vânt în zonă. În urma intemperiilor, peste 80 de oameni și-au pierdut viața, alți câteva zeci sunt dați dispăruți și peste 400 de mii de persoane au fost evacuate sau strămutate.

Imagni apocalitice în Filipine, unde străzile s-au transformat în râuri, iar mașinile și containerele au fost luare de șuvoaiele de apă după ce în 24 de ore a plouat cât într-o lună.

Sute de mii de oameni au fost nevoiți să-și abandoneze casele și să fugă de ploile torențiale și inundațiile devastatoare.

„Îmi fac griji pentru casa noastră care s-ar putea prăbuși. E din lemn. Mi-e teamă și pentru cei doi nepoți ai mei care stau aici, mama lor este plecată la Manila”.

Străzi, case și mașini au fost inundate în toată țara, apa ajungând până la etajul doi, iar locuitorii s-au refugiat pe acoperișuri.

Peste 1.300 de soldați au fost trimiși în zonele afectate de intemperii pentru a salva victimele taifunului. Kalmaegi i-a luat prin surprindere și pe turiștii străini. Aceștia se tem să-și părăsească hotelurile sau sunt blocați pe aeroporturi. Unele hoteluri sunt fără curent electric, zborurile înregistrează întârzieri, iar cel mai popular aeroport, Mactan-Cebu, este închis.

„Lucrăm pentru a asigura siguranța turiștilor, cât timp nu există opțiuni de transport disponibile”, spune Daryll Gomez, șef, Centrul de reducere a riscurilor, Surigao Del Norte.

Taifunul Kalmaegi a inundat orașe întregi pe insula Cebu, cea mai populată insulă din centrul țării, unde s-au înregistrat și cele mai multe victime: peste 70. Alte 26 de persoane sunt date dispărute. Numărul oficial al victimelor include și șase membri ai echipajului unui elicopter militar care s-a prăbușit pe insula Mindanao, la sud de Cebu, în timp ce participa la operațiunile de salvare. Taifunul a lăsat în urmă un adevărat dezastru, în timp ce se îndreaptă spre Marea Chinei de Sud. Kalmaegi este a 20-a furtună care lovește Filipinele în acest an.

Rodica Dimitriu

Rodica Dimitriu

Autor

Citește mai mult