Social

Peste 1.820 de cazuri de bullying în școli, raportate în 2025: „Cadrele didactice au un rol esențial în prevenirea violenței”

Unul din cinci elevi din Republica Moldova este victimă a bullyingului în școli, arată datele Inspectoratului General al Poliției, confirmate de Ministerul Educației și Cercetării. În anul 2024, au fost raportate 1.718 cazuri de bullying în instituțiile de învățământ, iar în 2025 numărul acestora este în creștere cu 108 cazuri.

Specialiștii explică această evoluție printr-o mai mare conștientizare și raportare a fenomenului atât de către copii, cât și de către părinți și profesori.

„În comparație cu anul de învățământ 2024 – 2025, a fost înregistrat un număr în creștere al cazurilor de bullying, estimativ cu 108 cazuri. Aceste cazuri sunt în creștere, deoarece copiii, precum și adulții conștientizează că trebuie raportate în instituția de învățământ”, a declarat, la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova, Inga Grosu, consultant principal la Direcția management în învățământul general din cadrul Ministerului Educației și Cercetării (MEC).

Cauzele fenomenului sunt multiple – de la lipsa unui model pozitiv în familie, până la presiunea socială din grupul de colegi.

„Cauzele sunt diverse. Începând de la factorii familiali, factorii sociali. (…) Fie că nu vede un model în comportament acasă, fie că și el este supus actelor de violență acasă și atunci el, la rândul său, transmite mai departe acest comportament. Fie, în mediul social, la școală, vrea să obțină o poziție, fie să fie popular în rândul tinerilor”, a explicat, la aceeași emisiune, Marina Grecu, psiholog școlar la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din municipiul Chișinău.

Potrivit Marinei Grecu, „cyberbullyingul, în schimb, lasă urme emoționale și mai profunde”.

Violența în școli se manifestă sub diverse forme – fizică, verbală, psihologică sau prin discriminare – iar efectele pot fi de durată, a adăugat Arina Zîcu, directoarea Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Republica Moldova.

„Orice formă de violență sau bullying este dureroasă și afectează dezvoltarea copilului”, a spus ea.

Profesorii și părinții, îndemnați să fie atenți la „semne”

Deși numărul cazurilor de bullying este în creștere, experții avertizează că realitatea ar putea fi mai gravă, deoarece unele cazuri nu sunt raportate fie din lipsa competențelor de gestionare, fie din dorința de a proteja imaginea școlii.

„Există încă foarte puține cunoștințe sau abilități de a depista o situație de bullying în instituție, capacități limitate de a gestiona așa situații și instituția este, uneori, preocupată de reputația pe care o are. (…) Uneori, din intenții greșite, vrem să camuflăm, vrem să nu spunem adevărul, fie nu știm cum să gestionăm situația, fie ne facem bătăi de cap tot nouă și asta este realitatea”, a precizat Arina Zîcu.

Psihologii recomandă profesorilor și părinților să fie atenți la semnele emoționale ale copiilor supuși bullyingului - izolare, lipsa implicării, frică sau schimbări de comportament - și să intervină în timp util.

„Este nevoie și învățăm și cadrele didactice să fie atente la comportamentul copilului atât pe partea emoțională, cât și fizică. Și să învățăm și copiii să se adreseze oricărei persoane care este de încredere pentru el, care nu îl va judeca, critica”, a subliniat psihologul Marina Grecu.

Educația nonviolentă începe de acasă

La nivel național, există 35 de structuri teritoriale de asistență psihopedagogică, iar în raioanele fără psiholog școlar activează echipe mobile, pilotate în 2025 în Cahul, Drochia și Soroca. Totuși, lipsa de specialiști rămâne o provocare.

Nu în toate instituțiile de învățământ avem psihologi școlari, iar în astfel de instituții atât cadrele didactice, cât și copiii pot primi ajutor și suport psihologic din partea colegilor din cadrul structurii teritoriale de psihopedagogică”, a afirmat Inga Grosu, reprezentanta MEC, la postul public de radio.

De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării derulează programe de formare pentru profesori, ateliere de prevenire și campanii de sensibilizare în rândul părinților.

„Cadrele didactice au un rol esențial în prevenirea violenței. Prin programe precum ‘Investim în profesori și educatori’, dezvoltăm competențe de identificare, intervenție și raportare a cazurilor de risc. În fiecare instituție funcționează comisii multidisciplinare care elaborează activități de prevenție și campanii de informare”, a adăugat Inga Grosu.

Psihologii subliniază că prevenirea bullyingului începe cu empatie, comunicare și educație nonviolentă atât acasă, cât și la școală.

CITIȚI ȘI:

Cristina Bencheci

Cristina Bencheci

Autor

Citește mai mult