SUA și România își reafirmă sprijinul pentru R. Moldova: „Vom continua să avem o cooperare deosebită”

Statele Unite ale Americii (SUA) și România vor continua să sprijine R. Moldova în eforturile sale de reformă, modernizare, consolidare a securității naționale și aderare la Uniunea Europeană.
Asigurări în acest sens a primit, pe 6 noiembrie, premierul Alexandru Munteanu în cadrul întrevederilor avute cu Nick Pietrowicz, Însărcinat cu Afaceri al Statelor Unite ale Americii, și cu Cristian-Leon Țurcanu, ambasadorul României în Republica Moldova.
Noul prim-ministru al R. Moldova a salutat sprijinul oferit de SUA pentru întărirea rezilienței Republicii Moldova și susținerea proceselor democratice, inclusiv pentru realizarea unor proiecte precum linia electrică aeriană Strășeni - Gutinaș, finanțată cu 130 de milioane de dolari.
Nick Pietrowicz a reconfirmat angajamentul Guvernului american de a continua sprijinul pentru Republica Moldova în domeniile energiei, securității, statului de drept și dezvoltării economice.

La discuțiile premierului Alexandru Munteanu cu ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, interlocutorii au subliniat „relațiile bilaterale excelente” și prietenia dintre Republica Moldova și România.
„România este un partener strategic și un susținător ferm al țării noastre în parcursul său european. Vom continua să avem o cooperare deosebită, care să aducă beneficii cetățenilor din ambele state”, a declarat premierul Alexandru Munteanu, citat de un comunicat de presă al Guvernului.
Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu l-a felicitat pe prim-ministrul Alexandru Munteanu cu ocazia preluării mandatului și a reiterat angajamentul României de a acorda în continuare sprijin deplin Republicii Moldova în procesul său de dezvoltare și integrare europeană.

Menționăm că Guvernul Munteanu a fost învestit pe 31 octombrie și a organizat prima ședință a Cabinetului de miniștri pe 5 noiembrie.