Republica Moldova, aleasă pentru prima dată în Consiliul executiv al UNESCO

Republica Moldova a fost aleasă, pentru prima dată, membru al Consiliului executiv al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), pentru mandatul 2025–2029. Alegerile au avut loc pe 7 noiembrie, la Samarkand, în cadrul celei de-a 43-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, alegerea Republicii Moldova în acest for reflectă recunoașterea internațională a angajamentului țării noastre față de valorile UNESCO, precum educația de calitate, protejarea patrimoniului cultural și promovarea științei și inovației.
„Mandatul în cadrul Consiliului executiv al UNESCO este o oportunitate importantă de a contribui, alături de partenerii noștri, la consolidarea valorilor unei societăți deschise, bazate pe cunoaștere și respect reciproc”, a declarat viceprim-ministrul Mihai Popșoi.
Prin acest mandat, Republica Moldova își propune să contribuie activ la consolidarea cooperării internaționale în domeniile de competență ale organizației, precum și la promovarea dialogului intercultural și a accesului liber la informație, notează MAE.
Ce este Consiliul executiv al UNESCO
Consiliul executiv este unul din cele trei organe de conducere ale UNESCO, alături de Conferința Generală și Secretariatul. Este un organ ales, format din 58 de state membre cu mandat de patru ani, desemnate de Conferința Generală pe criterii de reprezentare geografică echilibrată. Președintele Consiliului este ales anual dintre reprezentanții statelor membre.
Consiliul executiv este responsabil de transformarea deciziilor Conferinței Generale în acțiuni concrete. Printre atribuțiile sale principale se numără:
Pregătirea lucrărilor Conferinței Generale, inclusiv a ordinii de zi și a proiectului de buget bienal;
Monitorizarea implementării programelor UNESCO și asigurarea coerenței acestora;
Adoptarea de decizii și recomandări în domeniile educației, științei, culturii și comunicării;
Propunerea candidatului pentru funcția de Director General al UNESCO și supravegherea activității Secretariatului;
Contribuția la strategiile globale privind educația, protejarea patrimoniului mondial, etica științifică și libertatea presei.
Consiliul se întrunește de două ori pe an, la sediul UNESCO din Paris, și joacă un rol-cheie în implementarea programelor internaționale, de la recunoașterea siturilor de patrimoniu mondial, până la reglementări etice privind inteligența artificială.
CITIȚI ȘI: